Președintele CNATDCU, Marius Andruh, și-a dat demisia, după ce ministrul Educației a înlocuit vicepreședinții Consiliului General

Ioana Nicolescu / 14.06.2017
Președintele CNATDCU, Marius Andruh, și-a dat demisia, după ce ministrul Educației a înlocuit vicepreședinții Consiliului General

Președintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Marius Andruh, și-a dat demisia din funcție după ce ministrul Educației, Pavel Năstase, a semnat un ordin prin care înlocuiește 14 președinți de comisii și pe cei trei vicepreședinți ai Consiliului General CNATDCU, cei care au judecat anul trecut tezele de doctorat ale lui Victor Ponta, Gebriel Oprea, Petre Tobă, Florentin Pandele și care au dat verdict de plagiat. Ordinul de ministru a fost publicat luni în Monitorul Oficial.

„Au fost schimbați 14 președinți de comisii, iar cei trei vicepreședinți ai Consiliului General au fost demiși. Astfel, am hotărât să-mi dau demisia din CNATDCU, ieri după amiază”, a declarat Andruh pentru Vocea.biz, adăugând că nu știe de ce ministrul a luat această decizie.

La rândul său, Dan Bob, unul dintre cei trei vicepreședinți înlocuiți, spune că nu a știut nimic, fiindcă imeni nu i-a reproșat ceva despre activitatea sa din Conisliul General al CNATDCU și nici nu a fost anunțat.

„Am aflat luni, din Monitorul Oficial. Nu am nicio idee de ce am fost înlocuit în Consiliul General, am rămas la Comisia Juridică. Nu mă simt cu nimic vinovat pentru activitatea mea din Consiliu. Nu mi s-a spus nimic, nu mi s-a reproșat nimic”, a spus Bob pentru Vocea.biz.

În ceea ce-l privește pe ministrul Educației, Pavel Năstase a declarat pentru Vocea.biz că nu a cerut demisia nimănui și că era normal ca în urma schimbărilor și completărilor componenței comisiilor de specialitate, să există și schimbări în cadrul Consiliului General. În ceea ce privește demsia lui Andruh, Năstase spune că noul președinte al CNATDCU va fi ales de către membrii Consiliului General.

Citește și...