Un copil a murit iar un al doilea este în stare gravă după un accident rutier petrecut pe raza județului Alba. În total, patru copii au fost răniți după ce două mașini s-au ciocnit pe drumul ce leagă Alba Iulia de Turda.
Patru copii cu vârste între zece şi 13 ani au fost răniţi, vineri seară, într-un accident de circulaţie, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit pe DN 1, între Alba Iulia şi Turda, în zona localităţii Inoc, traficul în zonă fiind blocat, titrează News.ro.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba, una din victimele accidentului de pe DN 1, un minor în vârstă de13 ani, a decedat.
De asemenea un al doilea copil rănit grav a fost transportat la spital, iar ceilalţi doi copii, care au fost răniţi uşor, au primit îngrijiri la faţa locului de la echipele medicale mobilizate.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Alina Marescu, adulţii care se aflau în cele două maşini implicate în accident nu au fost răniţi.
Din cauza acestui accident, traficul rutier pe DN1 Sebeş – Turda este momentan oprit pe ambele sensuri la kilometrul 421+600 de metri, în zona Decea / Inoc (judeţul Alba).
La faţa locului, au fost mobilizate mai multe ambulanţe şi echipaje SMURD, dar şi un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Alba.