Incendiu la un centru social pentru copii din Vaslui

Vocea.biz / 05.06.2017
Incendiu la un centru social pentru copii din Vaslui

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la un centru social pentru copii din municipiul Vaslui, care aparține Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, informează agerpres.ro.

”De la o priză suprasolicitată din bucătărie s-a produs un scurtcircuit electric și a luat foc un dulap. La fața locului s-a deplasat pentru intervenție o autospecială de stingere cu apă și spumă cu șase subofițeri, din cadrul Detașamentului Vaslui, incendiul fiind lichidat în cel mai scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, cpt. Marius Marișcu.

Incendiul nu s-a soldat cu victime, până la sosirea pompierilor pedagogul centrului evacuând cei opt copii aflați în momentul respectiv în imobil.

Citește și...