Ambasadorul la Londra, Dan Mihalache, se afla la o nuntă în România, în timpul atacurilor

vocea.biz / 04.06.2017
Ambasadorul la Londra, Dan Mihalache, se afla la o nuntă în România, în timpul atacurilor

Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, se afla în țară la momentul atacurilor din Capitala Marii Britanii, participând la nunta unor prieteni. Șeful misiunii diplomatice a precizat, pentru gandul.info, că, potrivit datelor de la această oră, nu există români printre victime, a comunicat permanent cu celula de criză înfiinţată la ambasadă şi „totul a fost sub control”.

El a mai spus că se afla în România fiind nașul de cununie al unui prieten. ”Sunt în ţară, care e problema? Am fost chiar naş. Eu nu pot să îmi planific năşiile în funcţie de atentate. Mi-a stricat un pic seara, dar asta nu înseamnă că nu am lucrat cu colegii foarte strâns ca să vedem ce e de făcut. Asta e viaţa. Am comunicat, avem celulă de criză, totul a fost sub control, de altfel cred că m-aţi auzit vorbind toată noaptea”, a explicat Dan Mihalache.

Informația privind prezența sa în țară a apărut după ce, sâmbătă noaptea, deputatul PNL Mihai Voicu a publicat, pe facebook, o fotografie de la o nuntă, în care apare și Mihalache.

Ministerul Afacerilor Externe preciza duminică dimineața că ambasada României la Londra a demarat de urgență procedurile necesare pentru obținerea de informații suplimentare referitoare la identitatea victimelor. MAE dădea asigurări că misiunea diplomatică este în permanentă legătură cu autoritățile britanice și pregătită să acorde asistență consulară.

Citește și...