Peste 50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral. Sute de polițiști și jandarmi, mobilizați pentru a interveni în cazul unor incidente

vocea.biz / 01.06.2017
Peste 50.000 de turiști sunt așteptați pe litoral. Sute de polițiști și jandarmi, mobilizați pentru a interveni în cazul unor incidente

Sute de poliţişti şi jandarmi constănţeni vor acţiona zilnic, în minivacanţa de Rusalii, pentru a veghea la siguranţa turiştilor de pe litoral. Asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată de Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, scrie Mediafax.  Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă, de Rusalii, pe litoral, cei mai mulţi alegând staţiunile Mamaia şi Vama Veche.

Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul IPJ Constanţa şi peste 200 de jandarmi constănţeni se vor afla în stradă, în timpul minivacanţei de Rusalii, pentru a evita producerea oricăror incidente şi pentru a veghea la siguranţa turiştilor.

Oamenii legii vor derula acţiuni pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, în special cu produse alimentare şi mărfuri contrafăcute sau falsificate, împreună cu reprezentaţi ai instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu.

Astfel, poliţiştii de la ordine publică, structurile de poliţie rutieră, poliţiştii de investigaţii criminale, proximitate, echipele de cercetare la faţa locului, acţiuni speciale, de la arme sau investigarea fraudelor se vor afla în stradă, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşelor de cult.

În plus, pe drumurile publice, pe principalele artere din staţiunile turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză şi conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.

Concomitent cu menţinerea ordinii şi siguranţei publice, peste 100 de jandarmi vor avea în vedere desfăşurarea în condiţii de siguranţă a tuturor evenimentelor culturale, artistice, sportive ori promoţionale ce vor fi organizate în această perioadă, iar peste 130 de jandarmi vor acţiona zilnic pentru asigurarea pazei şi protecţiei instituţionale la zecile de obiective aflate în competenţă.

În cazul unor situaţii neplăcute, în minivacanţa de Rusalii, asistenţa medicală de urgenţă va fi asigurată de Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Reprezentanţii unităţii sanitare au precizat că în intervalul 1 – 5 iunie, Ambulatoriul de Specialitate nu lucrează, programul cu pacienţii urmând să fie reluat marţi, 6 iunie.

Şi poliţiştii de frontieră vor fi la datorie în această perioadă în număr mai mare decât cel obişnuit, pentru a asigura fluidizarea traficului prin punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria.

Astfel, numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor a fost suplimentat, fiind detaşaţi lucrători din ţară.

Peste 50.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă, de Rusalii, pe litoral, cei mai mulţi alegând staţiunile Mamaia şi Vama Veche. Autorităţile şi hotelierii au pregătit pentru distracţia acestora concerte, festivaluri de muzică, evenimente culturale şi sportive

Vicepreşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin, a declarat că pentru hotelierii de la malul mării minivacanţa de Rusalii înseamnă primul eveniment major din această vară.

”Aşteptăm acum peste 50.000 de turişti, din ceea ce am discutat cu primarii şi cu operatorii din turism”, a spus Corina Martin, adăugând că staţiunea Vama Veche este ocupată la întreaga capacitate, în timp ce Mamaia ”se află undeva la 80 la sută”.

Citește și...