40 de persoane din Cernavodă au fost evacuate, în urma inundaţiilor – UPDATE

Vocea.biz / 28.07.2017
40 de persoane din Cernavodă au fost evacuate, în urma inundaţiilor – UPDATE

Peste 30 de pompieri cu motopompe acţionează în oraşul Cernavodă, unde 12 gospodării şi mai multe străzi au fost inundate, în urma ploilor din ultimele ore.

UPDATE: Aproximativ 40 de persoane din Cernavodă, evacuate din cauze inundațiilor

Aproximativ 40 de persoane din Cernavodă au fost evacuate, vineri, după ce locuinţele acestora au fost inundate, din cauza ploilor din ultimele ore, acestea urmând să fie cazate temporar la un internat şcolar.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Cernavodă, în urma inundaţiei produse vineri pe strada Portului, au fost evacuate 10 familii, însemnând aproximativ 40 de persoane, care vor fi cazate la un internat şcolar. Acestea vor primi din partea Primăriei Cernavodă masa caldă şi materiale igienico-sanitare. De asemenea, bunurile rămase în locuinţe lor vor fi păzite de un detaşament de jandarmi.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Constanţa, cea mai gravă situaţie se înregistrează la Cernavodă, centrul oraşului fiind inundat. Tot la Cernavodă sunt probleme şi în alimentarea cu energie electrică. Alte localităţi afectate din acest punct de vedere fiind Oltina, Ţepeş Vodă, Dunărea şi Constanţa.

Reprezentanţii Companiei de Drumuri Naţionale acţionează în zona Ostrov-Băneasa-Lipniţa, pe DN 22C între Ştefan cel Mare şi Faclia, DN 39 în zona localităţii Tuzla unde sunt probleme la gurile de scurgere şi pe A2 în zona Ştefan cel Mare între km 162 şi 169, iar cei de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri intervin pentru deblocarea drumurilor DJ 226 şi DJ 223.

Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa spune că vor pune la dispoziţie, dacă va fi cazul, pastile clorigene pentru dezinfectarea fântânilor şi vaccin antitetanos, dar şi că există o legătură permanentă cu medicii de familie şi Spitalul din Cernavodă.

În zonele inundate din judeţ, ISU Dobrogea acţionează cu şase autospeciale mari, cu alte forţe din dotare şi cu aproximativ 70 de oameni.


Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină în oraşul Cernavodă, unde mai multe zone au fost inundate. Astfel, echipele de intervenţie s-au deplasat la 12 gospodării, 8 case şi patru beciuri unde intrase apa, titrează News.ro.

De asemenea, pompierii din cadrul Detaşamentului Cernavodă împreună cu cei din Medgidia intervin în centrul oraşului unde mai multe străzi au fost inundate.

Totodată, câteva autovehicule parcate în zonele respectiv au fost aproape acoperite de apă.

În Cernavodă intervin peste 30 de pompieri cu motopompe. Alături de aceştia se află şi echipaje din cadrul Regiei Autonome Judeţene de Apă Constanţa, care intervin cu două motopompe şi o vidanjă, dar şi din cadrul Primăriei Cernavodă.

Potrivit unei informări a RAJA Constanţa, două cartiere din Cernavodă au rămas vineri dimineţă fără apă potabilă.

“Din cauza unei avarii locuitorii din cartierele Domnitorilor şi I.D. Chirescu din Cernavodă au rămas fără apă potabilă. Avaria este determinată de lucrările executate pe strada I.D. Chirescu de către Primăria Cernavodă pentru refacerea reţelei termice. În cadrul acestor lucrări, pe toată lungimea străzii I.D. Chirescu a fost săpat un şanţ cu o adâncime de aproximativ cinci metri. În urma ploilor torenţiale căzute noaptea trecută şi în cursul acestei dimineti, pe o lungime de aproximativ 400 metri, malurile şanţului au cedat conducând la ruperea racordurilor de canalizare şi a branşamentelor de apă de la 15 abonaţi. Totodată, a fost dislocată şi conducta de alimentare cu apa DN 100 de pe strada ID Chirescu”, a precizat RAJA

De asemenea, echipele regiei acţionează pentru refacerea conductei,  estimând că lucrările vor fi încheiate vineri, în jurul orei 18.00.

Citește și...