Percheziții într-un dosar de acordare de diplome fără studii

Silvia Spanciu / 26.07.2017
Percheziții într-un dosar de acordare de diplome fără studii

Peste o sută de percheziții au loc în trei județe ale țării într-un dosar de acordare de diplome, fără studii, pentru studenții străni. Vizate sunt cadre didactice, studenți dar și alte persoane din cadrul instituțiilor de învățământ. 

UPDATE: Anchetatorii au găsit la un medic suma de 200.000 de euro

Medicul timişorean Emil Urtilă, cadru universitar la Universitatea ”Vasile Goldiş” din Arad, vizat în dosarul ”Diplome de licenţă fără studii”, a fost dus la audieri, la Arad. Anchetatorii au găsit în locuinţa şi la clinica acestuia suma de 200.000 de euro şi liste cu numele unor studenţi.

UPDATE: Cadrele didactice vinovate de corupţie vor fi excluse din învăţământ.

Cadrele didactice găsite vinovate de infracţiuni de corupţie, printr-o sentinţă definitivă, vor fi excluse din învăţământ, fără dreptul de a mai reveni în sistem, a declarat, miercuri, pentru News.ro, secretarul de stat în învăţământul superior din Ministerul Educaţiei Naţionale, Gigel Paraschiv. El a mai spus că, în acest moment, în actuala fază, dacă respectivii profesori vor fi reţinuţi, universitatea trebuie să îi suspende pe durata anchetei.

“În cazul în care, printr-o sentinţă definitivă, cadrele didactice universitare vor fi găsite vinovate de fapte de corupţie vor fi excluse din învăţământ fără posibilitatea de revenire. În prezent, în această etapă, dacă respectivele cadre didactice vor fi reţinute, universitatea de va autosesiza şi le vor suspenda din funcţie pe durata anchetei”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, secretarul de stat în MEN Gigel Paraschiv.

În ceea ce priveşte facultările de medicină, înscrierea cetăţenilor străini se face cu dovada cunoaşterii limbii române, în condiţiile în care cursurile se desfăşoară obligatoriu în română, a mai atras atenția secretarul de stat.

UPDATE: Conducerea Universităţii ”Aurel Vlaicu” Arad regretă implicarea în dosar.

Într-un comunicat de presă, citat de News.ro., conducerea Universităţii ”Aurel Vlaicu” Arad arată că procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza unui mandat, au făcut percheziţii la două corpuri de clădiri  ale universităţii.

”Conducerea UAV a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele solicitate pentru derularea anchetei. Suntem convinşi că organele judiciare îşi vor face datoria cu profesionalism şi ne manifestăm întreaga disponibilitate pentru elucidarea faptelor. Regretăm suspiciunea care planează asupra unor cadre didactice din universitatea noastră, dar suntem convinşi că cei găsiţi vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor. Vrem să asigurăm opinia publică de faptul că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad condamnă orice fel de acte de corupţie şi va fi întotdeauna un partener al organelor judiciare pentru eliminarea oricăror suspiciuni  legate de universitatea noastră”, se arată în comunicatul semnat de conducerea instituţiei de învăţământ superior.

Potrivit acelorași surse, Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” Arad, a precizat că că ancheta vizează mai multe specializări, între care facultăţile de Medicină, Farmacie şi Stomatologie. Conducerea universității, spune Ardelean, a pus la dispoziția anchetatorilor, toate documentele solicitate.

UPDATE: Potrivit News.ro, majoritatea studenților vizați sunt studenți străini, italieni și arabi, de la facultățile de medicină.

Potrivit unor surse judiciare, printre cei vizaţi de percheziţii ar fi şi medicul timişorean Emil Urtilă, profesor la Universitatea Vasile Goldiş, din Arad, percheziţiile în cazul său având loc atât la locuinţa, cât şi la clinica sa. Profesorul Emil Urtilă este medic în specialitatea cranio-maxilo-faciale.


Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române efectuează 106 de percheziții la cadre didactice, studenți și la alte persoane din cadrul unor instituții de învățământ, care ar fi implicate în promovări fraduloase de examene. Descinderile au avut loc în județele Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin. Vizate sunt universitățile Vasile Goldiș și Aurel Vlaicu. 36 de persoane sunt cercetate pentru infracțiuni de corupție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit anchetatorilor, profesorii primeau de la studenți sume de bani pentru a se asigura că vor promova examenele.

“Din anchetă a reieșit că, în cadrul unor instituții de învățământ superior, s-ar fi constituit rețele infracționale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare și alte categorii de personal nedidactic, precum și foști absolvenți care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenți la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor,” se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

De asemenea, în acest mecanism, studenți care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alți colegi.

Procurorii spun că au fost și cazuri în care studenții lăsau banii direct la casele de schimb valutar ale căror administratori se aflau în relații de prietenie cu cadrele didactice.

În fapt, cadrele didactice ar fi pretins și primit bani și bunuri de la studenți pentru a le oferi lucrări de licență deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenți străini, înscriși la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceștia să înțeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituțiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidența situațiilor școlare și ar fi modificat rezultatele obținute de unii dintre studenți ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor.

Citește și...