Tronsonul Alexandria-Craiova va intra în reabilitare

Silvia Spanciu / 25.07.2017
Tronsonul Alexandria-Craiova va intra în reabilitare

CNAIR a anunțat încheierea contractului pentru reabilitarea tronsonului Alexandria-Craiova a DN6. Valoarea proiectului depășește 400 de milioane de lei.

CNAIR a anunțat că prin Ministerul Dezvoltării Regionale și cel al Transporturilor, a încheiat, în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, contractul de finanțare pentru proiectul ”Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova-Faza 2”.

Obiectivul contractului pentru proiectul ”Reabilitare DN6 Alexandria-Craiova-Faza 2” îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile. Valoarea totală a acestui contract este de 402.695.288,65 lei, fără TVA. 75%  din fonduri vor veni prin F.E.D.R. în timp ce restul de 25% , vor fi asigurate de Guvernul Romaniei.

Perioada de implementare a proiectului este de 66 luni, între 01.01.2014 și 30.06.2019, la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea contractului de finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Prin finalizarea Fazei 2 a proiectului de “Reabilitare DN 6, Alexandria – Craiova – Faza 2” se vor indeplini toți indicatorii asumați, atât prin Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013, cât și prin programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Tags:
Citește și...