Bilanțul furtunilor: Zeci de copaci căzuți și case inundate, în 26 de localități din țară

Vocea.biz / 25.07.2017
Bilanțul furtunilor: Zeci de copaci căzuți și case inundate, în 26 de localități din țară

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru îndepărtarea efectelor furtunilor în 26 de localităţi din 11 judeţe ale ţării, fiind îndepărtaţi 42 de arbori de pe carosabil sau autoturisme şi evacuată apa din mai multe subsoluri, anexe şi curţi.

UPDATE: Două localităţi din comuna Lopătari, judeţul Buzău, au rămas izolate.

Potrivit primarului din Lopătari, Vasile Lefter, în satele Vârteju şi Săreni se poate ajunge doar pe jos, distanţele care trebuie parcurse fiind considerabile. Astfel, pentru a ajunge din centrul comunei Lopătari la Săreni trebuie făcut un ocol de trei kilometri, iar pentru a ajunge la Vârteju trebuie mers prin pădure, pe poteci greu accesibile.

În cele două sate locuiesc aproximativ 160 de persoane.
Primarul a mai spus că situaţia este cu atât mai gravă cu cât Primăria a cheltuit deja toţi banii alocaţi pentru construcţia de drumuri în acest an.
”Nu am niciun leu prevăzut la ora actuală, toţi banii pe care i-am avut pe drumuri i-am folosit la balastări şi refacerea drumurilor săteşti şi comunale. Noi intervenim cu utilajele noastre să refacem calea de acces către cele două cătune, dar nu ştiu ce vom reuşi pentru că acum plouă din nou şi ne aşteptăm la ce e mai rău”, a precizat primarul comunei Lopătari.
Judeţul Buzău se află până miercuri dimineaţă sub avertizare cod galben de ploi şi vijelii.

UPDATE: Peste 2.500 de abonați au rămas fără curent electric, în județul Alba. 

În județul Alba, peste 2.500 de abonaţi din mai multe comune din Munţii Apuseni au rămas, marţi dimineaţă, fără electricitate în urma unei furtuni puternice care a doborât zeci de brazi, iar unii dintre aceştia au căzut peste liniile de alimentare. O casă din comuna Scărişoara a fost lovită de un trăsnet care a declanşat un incendiu în urma căruia imobilul a ars aproape în întregime.


Potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit în 11 judeţe pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vremea rea.

La nivel naţional au fost emise 91 atenţionări şi avertizări imediate cod galben şi cod portocaliu de ploi, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni.

În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 26 localităţi din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomiţa, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

”Pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru înlăturarea a 42 de arbori de pe carosabil sau autoturisme şi evacuarea apei din 7 imobile, 6 anexe, 13 curţi şi 6 subsoluri. De asemenea, vântul puternic a afectat patru acoperişuri”, se arată în bilanţ.

Din cauza ploilor şi aluviunilor de pe carosabil, circulaţia rutieră pe DN 1 (în zona localităţii Sinaia, Prahova) şi pe DJ 203 K (în zona localităţii Lopătari, Buzău) s-a desfăşurat cu dificultate, iar echipe specializate au intervenit pentru remedierea situaţiei, titrează News.ro.

Marţi dimineaţă, la nivel naţional nu mai erau înregistrate situaţii care să impună intervenţia echipajelor de pompieri militari.

Având în vedere că şi în următoarea perioadă de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase în mare parte a ţării, pompierii recomandă cetăţenilor ca pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice, să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică.

De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.

Citește și...