Polițiștii de Frontieră din Constanța au depistat 18 cetățeni sirieni care veneau din Bulgaria și încercau să intre ilegal în România, pentru a ajunge în state din vestul Europei.
Polițiștii de Frontieră au monitorizat microbuzul în care se aflau migranții și l-au blocat pe un câmp, în zona localității Independența, din județul Constanța. Când au fost opriți, doi dintre bărbații din microbuz au sărit din vehicul și au încercat să scape de polițiști, alergând spre un lan de porumb din apropiere, îndreptându-se spre teritoriul Bulgariei, spun oamenii legii.
Poliţiştii de frontieră au constatat că în microbuz se aflau 18 persoane de origine afro – asiatică, care nu posedau documente de identitate. Paisprezece adulți aveau vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, iar în microbuz se aflau și patru minori, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani.
Adulții au declarat că întreg grupul a plecat din Siria şi a stat în Istanbul aproximativ 15 zile, iar în urmă cu trei zile au plătit unor călăuze 700 dolari/persoană, cu scopul de a fi transportaţi clandestin până în Germania. Ulterior au ajuns în Bulgaria şi, în seara zilei de 21.07.2017, au fost urcaţi în autoutilitara în care au călătorit până în momentul depistării pe teritoriul României de către poliţiştii de frontieră.
În baza acordului româno-bulgar, cele 18 persoane au fost predate autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Polițiștii români efectuează în continuare cercetări, împreună cu autorităţile din Bulgaria, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.