Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că Sinodul BOR ”va analiza şi sancţiona ferm orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt”, adăugând că preoţii implicaţi în scandalurile publice din ultima perioadă, ”de crasă imoralitate”, trebuie ”să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu ca sunt cu adevărat vinovaţi, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica”.
“Este evident, toate aceste cazuri în cascadă vor constitui un prilej de intensă reflecţie a autorităţilor bisericeşti la nivelul eparhiilor, dar şi la nivelul Sfântului Sinod, în legătura cu selectarea mai riguroasă a tuturor celor ce urmează a fi aleşi pe viitor în funcţii reprezentative în Biserică. Urmează o necesară perioadă a cernerii celor ce reprezintă Biserica lui Hristos în societate. Cazurile punctuale(!) de crasă imoralitate sunt ale unor persoane care trebuie să-şi asume situaţiile scandaloase în care au ajuns, să se autosuspende din funcţiile pe care le au, dacă ştiu că sunt cu adevărat vinovate, şi să nu facă un şi mai mare rău Bisericii care le-a acordat cândva încrederea şi o misiune la înălţimea căreia nu s-au putut ridica”, a afirmat Vasile Bănescu.
El a precizat că Patriarhia Romană va analiza ”cu maxim discernământ posibilele cazuri smintitoare de corupţie morală” şi toate acele persoane care ”prin acţiunile lor contribuie la discreditarea imaginii, a mesajului şi a discursului public al Bisericii în societate”.
“Sfântul Sinod va analiza şi sancţiona ferm, de câte ori acest lucru se va impune, orice caz major de imoralitate apărut în rândul clerului înalt, care prin consecinţele lui mediatice va periclita încrederea firească de care Biserica Ortodoxă Română se bucură în societate. Nu trebuie ignorat însă nicio clipă, mai ales în contextul atât de regretabil şi recent creat, raportul existent în orice instituţie, acela dintre “uscături şi pădure”. Exact acele persoane din cler ajunse azi în centrul unor scandaluri mediatice nu reprezintă Biserica, iar plecarea lor din funcţiile pe care doar printr-o nefericită întâlnire cu propria vocaţie au ajuns să le ocupe, va ajuta Biserica să respire firesc şi fertil duhovniceşte în societatea pe care aceasta o slujeşte cu demnitatea şi devotamentul tuturor celor care o reprezintă cu adevărat”, a mai spus Bănescu.
În ultima perioadă, clerici ai Bisericii sunt implicaţi în mai multe scandaluri sexuale.
Astfel, preotul Cristian Pomohaci, din judeţul Mureş, care este şi cântăreţ de muzică populară, este cercetat pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, cazul fiind preluat de Parchetul General. Totul a fost surprins într-o înregistrare audio de 22 de minute, în care preotul încearcă să îl convingă pe adolescent să întreţină relaţii sexuale cu el şi chiar să mai aducă şi alţi tineri. Preotul Pomohaci a fost acuzat, în 2013, de practici neacceptate de Biserica Ortodoxă precum exorcizarea, primind canon să meargă o perioadă la Mânăstirea Afteia pentru a se căi pentru faptele sale.
Un alt scandal este cel al episcopului Huşilor, Corneliu Bălgrădean care a fost filmat în ipostaze intime cu un fost elev de la seminar, în prezent preot. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei i-a solicitat episcopului de Huşi să nu mai slujească Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe bisericeşti, ”până la proxima şedinţă a Sfântului Sinod când se va aborda acest subiect”.
Cel mai recent caz este cel al stareţului mănăstirii Prislop, din judeţul Maramureş, care este acuzat că a purtat discuţii cu tentă sexuală cu un fost student la Teologie. Fostul student a făcut publică, pe internet, o discuţie cu stareţul Celestin. Înregistrările au ajuns în atenţia Episcopiei Maramureşului şi Satmarului, care a decis ca preotul Celestin să fie eliberat din funcţia de stareţ al mănăstirii şi să fie mutat. Părintele Celestin susţine însă ca are probe care îl vor ajuta să îşi dovedească nevinovăţia în instanţă.
Un caz mai vechi, din 2009, este cel de la Mânăstirea Căldăruşani, unde preotul Laurenţiu Andreescu, care slujea de 20 de ani la mănăstire, şi părintele Petroniu au fost implicaţi într-un scandal sexual. Într-o înregistrare video, preotul Laurenţiu Andreescu apărea în pat cu Bogdan Enescu, de 26 de ani la acea vreme, un băiat căruia biserica îi oferise cazare la mânăstire. Conform spuselor tânărului, el a întreţinut relaţii sexuale nu doar cu preotul Andreescu, ci şi cu părintele Petroniu, iar pe alţi călugări care îi făceau avansuri sexuale a trebuit să îi refuze din lipsă de timp.
Sfântul Sinod a anunţat în ultima şedinţă, cea din 4-5 iulie, că este necesară “înnoirea vieţii duhovniceşti şi morale a slujitorilor bisericeşti de toate rangurile, a vieţuitorilor din mănăstiri şi schituri, precum şi a credincioşilor mireni din parohii şi din toate instituţiile bisericeşti”.
În acest sens, Sinoadele mitropolitane din Patriarhia Română vor analiza periodic aspectele privind disciplina clerului şi a mirenilor şi vor propune Sfântului Sinod soluţii concrete de promovare a vieţii duhovniceşti, mai arăta Patriarhia Română într-un comunicat transmis miercuri.
“Decizia Sfântului Sinod de miercuri se explică prin efortul personal pe care trebuie sa îl facă fiecare reprezentant al Bisericii de a trăi în conformitate cu valorile creştine pe care le promovează, inclusiv în discursul public, în predici. E vorba despre un efort de schimbare a vieţii personale, care ne priveşte pe fiecare, dar mai ales pe cei care trebuie să fie repere vii ale trăirii Evangheliei în viaţa de zi cu zi. Îndemnul de ameliorare morală şi sancţionare a unor fapte improprii conduitei creştine se referă strict la clerici. Mirenii sunt doar subiectul unei necesar înnoite abordări a clerului, care are datoria de a contribui prin strategii pastorale adecvate la intensificarea vieţii duhovniceşti a acestora. Reclamaţiile vor fi analizate şi soluţionate de fiecare eparhie in parte in cadrul Sinoadelor mitropolitane. Ulterior, rezultatele vor fi comunicate sfântului sinod”, a explicat în 5 iulie pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Sursa foto: Captură video Youtube