Controale ANSVSA în toate aeroporturile internaționale şi în porturi

Silvia Spanciu / 21.07.2017
Controale ANSVSA în toate aeroporturile internaționale şi în porturi

ANSVA a dispus de urgență controale în toate aeroporturile internaționale și în porturile fluviale și maritime pentru a preveni o eventuală epidemie de pestă porcină. 

Controale ANSVSA vor avea loc în toate aeroporturile internaționale și în porturile fluviale și martitime, anunță conducerea instituției. Măsurile au fost luate pentru a preveni o eventuală răspândire a pestei porcine în România.

“Conducerea ANSVSA a dispus, în regim de urgență, pentru sfârșitul acestei săptămâni, efectuarea unei acțiuni ample de control oficial la nivel național, prin care să se verifice modul de respectare a cerințelor privind colectarea, depozitarea și neutralizarea deșeurilor menajere și a subproduselor nedestinate consumului uman, provenite de la mijloacele de transport internațional aeriene și navale. Cu ocazia controalelor efectuate, reprezentanții DSVSA județene vor informa administratorii porturilor/aeroporturilor cu privire la obligațiile și responsabilitățile ce le revin, referitoare la colectarea, depozitarea și neutralizarea deșeurilor menajere și a subproduselor nedestinate consumului uman, în scopul prevenirii introducerii pe teritoriul României a pestei porcine africane,” se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Până acum, focare de pestă porcină au fost confirmate în Cehia, Estonia, Lituania, Polonia, Belarus, Rusia și Ucraina. Din experienţa statelor deja infectate, a rezultat faptul că, fără colaborare şi conlucrare eficiente, aplicarea măsurilor de control al bolii nu este posibilă, iar propagarea acesteia în teritoriile libere de boală este grăbită, scăpând repede de sub control.

Autoritățile nu știu cât timp vor rămâne în vigoare măsurile de urgență.

„Noi facem eforturi susținute și încercăm atât cât putem să ne ținem țara departe de riscul apariției pestei porcine africane. Nu știm însă cât timp vom putea face acest lucru. Avem într-adevăr intensificate toate formele de control, chiar pot să vă spun că am solicitat rețelelor de benzinării, precum și aeroporturilor, să își intensifice acțiunile de salubrizare a spațiilor destinate depozitării reziduurilor alimentare și colectarea acestora, având în vedere această experiență oarecum nouă cu Cehia. De asemenea, avem alertate la maximum autoritățile din cadrul Direcțiilor Sanitar Veterinare din cele opt județe riverane, pe Nord și pe Est,” precizează președintele ANSVSA, Geronimo Bărnescu.

În alteră sunt și punctele vamale. Autoritățile vor trebui să dea dovadă de rigurozitate și că controleze transportatorii dar și bagajele călătorilor.

“Punctele vamale, de asemenea, sunt alertate pentru a face un control cât se poate de eficient al bagajelor călătorilor. Se face un control, de asemenea, cu maximă rigurozitate, a transportatorilor, a mărfurilor transportate, asigurăm o supraveghere cât de eficient se poate pentru a putea identifica într-un timp cât se poate de scurt un eventual cadavru cu proveniența de la un animal mort de pesta porcină africană sau animale cu un comportament schimbat și cu suspiciune de pestă porcină africană.” mai spune Brănescu.

Pesta Porcină este o boală virală, extrem de contagioasă, care afectează atât porcii domestici şi pe cei sălbatici. Boala nu se transmite la om dar cauzează pierderi economice semnificative.

Citește și...