Treisprezece persoane au fost implicate într-un accident petrecut pe autostrada ce leagă Timișoara de Lugoj. Un microbuz care transporta nouă persoane s-a ciocnit frontal de un autoturism în care se aflau patru pasageri.
Accidentul rutier a avut loc pe autostrada A1, între localitățile Recaș și Izvin. În microbuz se aflau nouă persoane, toți cetățeni bulgari, în timp ce în autoturism erau patru pasageri. Potrivit ISU Timiș, care a fost solicitat să intervină, dintre persoanele aflate în microbuz, doar șoferul a suferit răni ușoare, iar două persoane din autoturism au necesitat îngrijiri medicale în urma incidentului rutier.
Toate cele trei persoane care au fost rănite au fost transportate la spital pentru investigații.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de Transport Victime Multiple, o autospecială cu modul de descarcerare, 2 echipaje SMURD și un echipaj SAJ, potrivit ISU Timiș.