Ministrul Culturii, despre ”Cuminţenia Pământului”: “Returnăm întâi banii românilor, abia apoi putem renegocia”

Vocea.biz / 19.07.2017
Ministrul Culturii, despre ”Cuminţenia Pământului”: “Returnăm întâi banii românilor, abia apoi putem renegocia”

Noul ministru al Culturii a declarat că orice renegoicere a prețului pentru sculptura “Cumințenia Pământului” trebuie să aibă loc doar după returnarea banilor către românii care au participat la subscripția publică. 

Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, a declarat că statul trebuie să returneze banii românilor care au participat la subscripţia publică şi abia apoi, după ce proprietarul ”Cuminţeniei Pământului” este din nou dispus să o pună în vânzare, statul să îşi exercite dreptul de preemţiune.

”Va trebui să se întâmple după ce returnăm banii, când există un consens naţional pentru a înţelege importanţa operei şi a evita acuzele că dăm banii pentru această achiziţie şi nu în altă parte”, a declarat Lucian Romaşcanu.

Ministrul Culturii spune că în perioada următoare vor fi contactaţi şi proprietarii. Cât priveşte preţul, acesta a fost evaluat de către o comisie de specialitate la 5 milioane de euro, adică sub jumătate faţă de preţul negociat anul trecut.

”Îmi doresc în viitorul apropiat să luăm legătura. E o declaraţie de intenţie, nu e o decizie luată. Să terminăm cu ce a mers, din păcate, prost. Opera este inestimabilă, este fără preţ. Totuşi tranzacţiile comerciale impun un preţ. Nu se pune problema că ”Brâncuşi nu merită”, dar există evaluări care arată că preţul este de 5 milioane de euro”, a mai declarat Romaşcanu.

În cadrul campaniei de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi “Cuminţenia Pământului”, lansată oficial în luna mai 2016 de către Guvenul Cioloş şi Ministerul Culturii, ar fi urmat să fie strânsă suma de şase milioane de euro.

Preţul pentru achiziţia operei “Cuminţenia pământului”, negociat de către Ministerul Culturii din vremea Guvernului Cioloş şi actualii proprietari ai statuii, moştenitorii inginerului Gheorghe Romaşcu, era de 11 milioane de euro. Suma de cinci milioane de euro ar fi trebuit să fie alocată de Guvern, iar restul de şase milioane de euro din colectă publică.

În cele din urmă tranzacţia nu a mai avut loc, iar banii trebuie returnaţi anul acesta celor care au donat pentru opera de artă.

Citește și...