Incendiu în Parcul Naţional Domogled. Operațiunile de stingere au fost reluate – VIDEO

Silvia Spanciu / 19.07.2017
Incendiu în Parcul Naţional Domogled. Operațiunile de stingere au fost reluate – VIDEO

Un incendiu a izbucnit în Parcul Naţional Domogled, judeţul Mehedinţi. Peste zece hectare de pădure de pin negru şi vegetaţie uscată au fost cuprinse de flăcări. Pompierii au realizat un zbor de recunoaștere pentru a putea identifica focarele și posibilitățile de propagare ale incendiului.  

UPDATE: Pompierii au reluat și vineri operațiunile de stingere a incendiului din Parcul Domogled.

UPDATE: Operațiunile de stingere au fost reulate joi dimineață după ce au fost sistate pe timpul nopții. IGSU a precizat că incendiul a fost monitorizat și după retragerea pompierilor.

UPDATE: Operațiunile pompierilor de la sol se realizează cu ajutorul sacilor stingători. Aceștia sunt încărcați cu apă de la o autospecială amplasata pe stadionul din Băile Herculane. Ulterior, sacii sunt transportați cu elicopterul în zona de interventie.

UPDATE: La incendiul din Masivul Domogled s-a acționat miercuri un elicopter dotat cu dispozitiv „Bambi Bucket”.
Aeronava a efectuat prima alimentare cu apă din Barajul lui Iovan.


Peste 70 de pompieri și lucratori silvici intervin pentru stingerea incendiului de pădure din Masivul Domogled, în județul Mehedinți. Peste 10 hectare de pădure de pin negru și vegetație uscată au fost cuprinse de flăcări.

Potrivit IGSU, incendiul se manifestă pe un versant cu două piscuri, în mai multe focare izolate. Pentru identificarea acestora dar și pentru a stabili posibilitățile de propagare a incendiului, pompierii au realizat un zbor de recunoaștere cu ajutorul unui elicopter SMURD.

De asemenea, a fost solicitat un elicopter dotat cu dispozitiv de stingere de tip „Bambi Bucket”, din cadrul Inspectoratului General de Aviație din MAI, pentru a sprijini eforturile de stingere ale salvatorilor de la sol.

În funcție de evoluția evenimentului, IGSU va dispune suplimentarea efectivelor de pompieri care intervin la fața locului cu grupări operative de salvatori din alte județe limitrofe

Citește și...