CFR Călători: Traficul internaţional va reveni la normal după ce poliţia din Ungaria va ridica măsura de oprire şi verificare suplimentară a trenurilor

Vocea.biz / 19.07.2017
CFR Călători: Traficul internaţional va reveni la normal după ce poliţia din Ungaria va ridica măsura de oprire şi verificare suplimentară a trenurilor

Traficul internaţional va reveni la graficul normal de circulaţie în funcţie de momentul la care poliţia din Ungaria va ridica măsura de oprire şi verificare suplimentară a trenurilor. În cursul unei zile între România şi Ungaria şi retur, pe calea ferată, circulă 12 perechi de trenuri, anunţă, joi CFR Călători, pe site-ul instituţiei.

CFR Călători preciza anterior într-un comunicat că administraţia feroviară din Ungaria a transmis că trenurile internaţionale care tranzitează sau au ca destinaţie staţii de pe teritoriul Ungariei sunt oprite pentru verificări suplimentare. De asemenea, anunţa posibile întârzieri în circulaţia trenurilor internaţionale  România – Ungaria – Austria  şi retur.

Autorităţile ungare au oprit în halte, miercuri, şi au eliberat de pasageri toate cele 18 curse feroviare internaţionale care traversează ţara central-europeană, din cauza unei ameninţări cu bombă transmisă printr-un apel anonim, relatează Reuters, citat de News.ro.

Poliţiştii au primit un apel de la un bărbat necunoscut, care a anunţat că există dispozitive explozive în mai multe trenuri internaţională care circulă în Ungaria.

”Acum poliţiştii efectuează căutări în aceste trenuri”, se arată într-un comunicat transmis de autorităţile de la Budapesta.

Alerta cu bombă are loc în cea de a doua zi a vizitei pe care premierul israelian Benjamin Netanyahu o face în Ungaria.

Sursa foto: Facebook.com/ CFR Călători

Citește și...