Român, condamnat pentru infracțiuni sexuale cu minori, arestat în Marea Britanie

Vocea.biz / 18.07.2017
Român, condamnat pentru infracțiuni sexuale cu minori, arestat în Marea Britanie

Autoritățile din Marea Britanie au arestat un tânăr român pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare după ce a fost condamnat pentru agresarea sexuală a unui minor.

Polițiștii britanici au arestat un tânăr român care fusese condamnat la închisoare pentru agresarea sexuală a unui minor. Potrivit publicației Yorkshire Evening Post, Florin Sztoica, în vârstă de 18 ani, a fost reținut după ce polițiștii din localitate au solicitat ajutorul publicului pentru a-l localiza pe tânărul care lucra și locuia în zona Dewsbury.

Florin Sztoica era în atenția autorităților britanice pentru că pe numele său figura un mandat european de arestare după ce a fost condamnat de o instanță din România la doi ani și jumătate de închisoare pentru că a abuzat sexual doi minori.

Florin Sztoica a stat două luni în arest preventiv după ce procurorii l-au acuzat că în primăvara lui 2016 a violat băiat în vârstă de 7 ani. Sztoica și-a obligat victima să întrețină relații sexuale și cu fratele său, în prezența altor minori.
Citește și...