Nouă irakieni și șase sirieni, printre care și un copil de patru ani, opriți la frontiera cu Ungaria

Silvia Spanciu / 17.07.2017
Nouă irakieni și șase sirieni, printre care și un copil de patru ani, opriți la frontiera cu Ungaria

Polițiștii de frontieră din Satu Mare au identificat 15 cetățeni asiatici care încercau să treacă ilegal frontiera țării.

În timp ce desfășurau acțiuni de combatere a migrației ilegale, în data de 17 iunie, în jurul orei 00:15, polițiștii de frontieră sătmăreni au identificat 15 persoane, care se îndreptau spre granița cu Ungaria. Deoarece cele 15 persoane nu își justificau prezența în zonă la acea oră și nu cunoșteau limba română, oamenii legii i-au condus la sediu poliției pentru continuarea cercetărilor.

“În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că este vorba despre nouă irakieni și șase sirieni, din care unsprezece adulți, cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani, și patru minori, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, majoritatea fiind solicitanți de azil pe teritoriul țării noastre,” se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Potrivit oamenilor legii, cele 15 persoane au precizat că intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun, se mai arată în comunicatul poliției.

Citește și...