Alexandru Arșinel ar putea primi titlul de cetățean de onoare al Capitalei

Vocea.biz / 16.07.2017
Alexandru Arșinel ar putea primi titlul de cetățean de onoare al Capitalei

Directorul Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, actorul Alexandru Arșinel, ar putea primi titlul de cetățean de onoare al Capitalei, în semn de respect pentru „contribuția adusă în dezvoltarea și promovarea teatrului românesc”, conform unui proiect al Primăriei Capitalei.

Propunerea urmează să fie analizată și supusă la vot în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București, în data de 19 iulie, scrie Mediafax.

„Anul acesta, domnul Alexandru Arșinel a împlinit respectabila vârstă de 78 de ani, dintre care 53 de ani în slujba teatrului de revistă bucureștean, prilej care justifică pe deplin conferirea titlului de cetățean de onoare în semn de prețuire din partea Municipalității pentru activitatea sa artistică, menită să descrețească funțile și să destindă inimile spectatorilor, să se bucure de talentul, dedicația și profesionalismul acestui actor”, se arată în Expunerea de motive.

Conform documentului citat, au fost luate în considerare meritele artistice și manageriale ale lui Alexandru Arșinel, dovedite de-a lungul carierei sale.

În plus, în documentul citat se arată că această recompensă simbolică nu are implicații la bugetul local.

 

Citește și...