Toggle Menu
  1. Home/
  2. Actual/

Doi ciobani, la spital după ce au fost atacaţi de o ursoaică

Incidentul a avut loc în apropierea unei păduri din zona localităţii Mădăraş, unde cei doi ciobani se aflau cu oile la păscut când au fost atacaţi de o ursoaică.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Harghita, Peter Szilard, a precizat pentru News.ro că victimele au 43 şi 53 de ani, iar una dintre ele este în stare gravă. Ei au fost preluaţi de două ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, titrează News.ro.

Potrivit sursei citate, bărbatul de 43 de ani are leziuni la o mână, iar celălalt este în stare mai gravă, având multiple plăgi muşcate la cap, la o mână şi pe spate.

La rândul său, prefectul de Harghita Adrian Jean Andrei, spune că este al treilea caz de atac al urşilor înregistrat în acest an şi că “suprapopularea urşilor” este o problemă în acest judeţ. El a precizat că a fost obţinută o derogare de la Ministerul Mediului pentru relocarea şi recoltarea a 140 de urşi în acest an. De asemenea, el a spus că autorităţile fac apel la oameni să renunţe la activităţile din pădure, precum culesul fructelor sau al ciupercilor, pentru a nu provoca animalele.

Miercuri, aproximativ 500 de persoane din judeţele Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş, între care primari, dar şi preşedinţii consiliilor judeţene, s-au adunat în faţa sediului Ministerului Mediului, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei provocate de suprapopularea urşilor în aceste judeţe. Protestatarii, cu tobe şi trompete, au spus că sunt puse în pericol vieţile oamenilor din aceste judeţe.

“Oamenii se tem că ursul se va întoarce în gospodării. Se tem pentru copii. În ultimii patru ani, inclusiv anul acesta, avem cunoştinţă de 35 de animale care au atacat. Dintre acestea, 20% sunt lupi, iar restul urşi. Anul acesta au fost înregistrate nouă cazuri, din care cinci au fost atacuri ale urşilor în gospodării. Noi nu putem face nimic pentru a stopa acest fenomen şi nici asociaţia de vânători. Oamenii aşteaptă soluţia de la noi. De asta suntem aici”, declarat pentru News.ro Nagy Attila, primarul comunei Zatea, din judeţul Harghita, aflat la protest.

O delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu ministrul Mediului, Graţiela Gravrilescu, care i-a anunţat că va emite un ordin prin care este stabilită o cotă de intervenţie de 350 la carnivorele mari, în acest an.

Vocea Biz