Nu au fost luate măsuri preventive faţă de chirurgul mureșean suspectat de luare de mită

Oana Mărginean / 31.01.2017
Nu au fost luate măsuri preventive faţă de chirurgul mureșean suspectat de luare de mită

Nu au fost luate măsuri preventive faţă de chirurgul mureșean suspectat de luare de mită, informează reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş. Luni, 30 ianuarie, au avit loc percheziţii la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tîrgu-Mureș, au fost ridicate înscrisuri care urmează să fie analizate.

În total, au fost efectuate cinci percheziţii în mai multe locații și au fost solicitate înscrisuri de la instituţia angajatoare.

“Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) — Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Mureș, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș desfășoară un complex de măsuri operative pentru probarea activității infracționale a lui M.M.L., medic în cadrul unei unități medicale din Târgu Mureș, cercetat pentru săvârșirea unor fapte de corupție. Pentru administrarea probatoriului în cauză, astăzi, 30 ianuarie 2017, se realizează cinci percheziții domiciliare și la sediul unității medicale în care își desfășoară activitatea medicul”, informau, în 30 ianuarie, reprezentanții DGA.

Potrivit ofițerilor, M.M.L., medic specialist în chirurgie cardiovasculară, a condiționat realizarea actului medical, respectiv operații asupra unor pacienți, în special minori, de primirea, în mai multe rânduri, a unor sume de bani.

Citește și...