Ludovic Orban, achitat în dosarul de corupţie. Decizia nu este definitivă

Cătălin Lupășteanu / 31.01.2017
Ludovic Orban, achitat în dosarul de corupţie. Decizia nu este definitivă

Instanţa supremă l-a achitat pe fostul deputat Ludovic Orban, în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la un complet de cinci judecători ai ICCJ. DNA a anunțat deja că va face apel la decizia de marți.

Cu majoritate, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit achitarea lui Ludovic Orban pentru fapta de folosire a influenței pentru obținerea unor foloase. Din completul de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doi au decis achitarea lui Orban pentru fapta de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, iar al treilea a avut o opinie separată, dispunând condamnarea la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei şi un termen de supraveghere de doi ani.

Ludovic Orban a fost acuzat că a cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu ca să îşi susţină campania electorală în calitate de candidat PNL la Primăria Bucureşti.

Ludovic Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, la data de 1 martie, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, deţinătorul firmei UTI, a declarat, la începutul lunii noiembrie 2016, în faţa instanţei supreme, că cei 50.000 de euro pe care i-a cerut Ludovic Orban în martie ar fi urmat să ajungă în mică parte la televiziuni, cei mai mulţi fiind solicitaţi, în nume privat, de Sorin Oancea de la B1 TV şi Cozmin Guşă de la Realitatea TV.

Ulterior, Sorin Oancea a arată că nu i se pare în regulă “să te joci cu astfel de afirmaţii” şi că dosarele pe care le are Urdăreanu l-au determinat să facă nişte declaraţii pentru care va răspunde.

În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului, în decembrie.

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, patronul grupului de firme UTI, l-a denunţat pe Ludovic Orban la DNA, apoi l-a înregistrat din proprie iniţiativă şi a dus înregistrările la procurori pentru susţinerea afirmaţiilor sale.

Citește și...