Cinci persoane, între care şi un copil, au fost rănite, sâmbătă dimineaţă, în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz şi două autoturisme, la ieşirea din Bucureşti către Bragadiru. Traficul pe DN 6 este îngreunat, precizează News.ro.
UPDATE: Patru dintre cele cinci persoane, rănite uşor, au fost transportate la spital cu ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov. Copilul rănit în accident, care a suferit o fractură de membru inferior, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN6 Bucureşti – Alexandria, la ieşirea din Bucureşti către Bragadiru, din cauza unui accident în care au fost implicate un microbuz şi două autoturisme, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, prima bandă a drumului fiind blocată.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu, a fost vorba de o depăşire neregulamentară, în urma căreia unul dintre autoturisme a intrat în coliziune cu microbuzul, care circula din sens opus, dar şi cu maşina pe care încerca să o depăşească.
În total, în cele trei autovehicule implicate în accident se aflau 20 de persoane. Nicio persoană din microbuz nu a fost rănită, cele cinci victime afându-se în celelate două autoturisme.