Cultură de cannabis în podul unei case. Poliţiştii au ridicat aproape două kilograme de droguri

Claudia Bonchis / 27.01.2017
Cultură de cannabis în podul unei case. Poliţiştii au ridicat aproape două kilograme de droguri

Trei bihoreni bănuiţi de trafic de cannabis au fost surprinşi în flagrant delict de polițiștii antidrog și procurorii D.I.I.C.O.T. din Oradea. Aproape 2 kilograme de cannabis au fost ridicate.

Poliţiştii orădeni şi procurorii DIICOT au efectuat o acţiune în cadrul căreia a fost destructurat un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Astfel, au fost surprinşi în flagrant delict doi bărbaţi, de 38 şi 26 de ani, ambii din municipiul Oradea, în timp ce încercau să valorifice 450 de grame de cannabis.

“Cele două persoane au fost prezentate procurorilor D.I.I.C.O.T., iar în urma cercetărilor s-a dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore şi cercetarea în continuare sub control judiciar”, a precizat comisar de poliţie Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

În urma extinderii cercetărilor,în cursul zilei de joi, anchetatorii  au realizat prinderea în flagrant delict a unui alt bărbat, de 43 de ani, din judeţul Bihor, bănuit că le-ar fi furnizat droguri de risc celor doi. Acesta a fost surprins în flagrant delict în timp ce primea contravaloarea drogurilor valorificate anterior de către cei doi bărbați.

“În urma percheziției efectuată joi, 26 ianuarie a.c., la domiciliul acestuia au fost descoperite și ridicate alte 1,5 kg. de cannabis. Totodată, la finalizarea percheziției domiciliare, a fost pus în aplicare un mandat de aducere a bărbatului de 43 de ani, la sediul D.I.I.C.O.T. Oradea, în vederea audierii”, a mai precizat subcomisar de poliţie Alina Dinu.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Din cercetările efectuate, drogurile proveneau dintr-o cultură de cannabis de pe raza localităţii Şilindru înfiinţată de bărbatul de 43 ani.

“În urma percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul acestuia, în podul casei au fost descoperite mai multe plante de cannabis puse la uscat, din care s-a recoltat cantitatea de 1.592 grame cannabis”, se precizează în comunicatul procurorilor DIICOT.

După expirarea ordonanţelor de reţinere emise pe numele celor trei persoane, procurorii au dispus anchetarea lor sub control judiciar, măsură dispusă deocamdată pentru o perioadă de 60 de zile

 

Citește și...