Fostul premier al României, Dacian Cioloş, a comentat protestele de duminică seara, spunând că oamenii nu au fost aduşi în stradă cu autocarele, ci de idealurile lor.
“Oamenii care au ieșit în stradă […] nu au fost aduși cu autocarele, nu au fost cumpărați cu promisiuni și iluzii. Există mijloace de transport mult mai încăpătoare și resorturi mult mai puternice: Se numesc idealuri. Sunt individuale, dar se trezesc colectiv”, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa oficială de pe reţeaua de socializare Facebook.
Aproximativ 20.000 de oameni au protestat, duminică seara, în Bucureşti, în timp ce alte câteva mii de persoane au ieşit în stradă în oraşe precum Cluj, Sibiu, Timişoara şi Braşov.
Proteste față de proiectele de ordonanțe de urgență privind grațierea și Codul penal, promovate de Ministerul Justiției au avut loc şi în Constanţa, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Piteşti şi Galaţi, dar şi în afara ţării.