Prietenii şi rudele victimelor din Bamboo au înroşit liniile telefonice

vocea.biz / 21.01.2017
Prietenii şi rudele victimelor din Bamboo au înroşit liniile telefonice

Peste 100 de apeluri au fost înregistrate la linia telefonică specială pusă la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne pentru prietenii şi rudele victimelor din incendiul de la clubul Bamboo din Capitală, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, citată de News.ro

Potrivit acesteia, din cele peste 100 de apeluri înregistrate, 15 au fost de la ambasade, 65 de apeluri au fost primite de la persoane care cereau informaţii despre prieteni sau rude care s-au aflat în club în momentul izbucnirii incendiului, dar care nu puteau fi contactaţi, şapte dintre cei care au sunat au solicitat informaţii cu privire la persoanele aflate la spital, iar trei persoane au dorit să ofere informaţii despre incendiu. De asemenea, 32 de persoane au solicitat informaţii care nu aveau legătură cu incendiul.

Monica Dajbog a adăugat că la 90% din apelurile care semnalau persoane care nu pot fi contactate s-au oferit informaţiile necesare celor care le cereau.

La nivelul MAI a fost activată o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în club pot suna pentru a obţine informaţii despre persoanele transportate la spital.

În urma incendiului din Clubul Bamboo la spitalele din Capitală au ajuns 44 de persoane, dintre care sâmbătă după-amiază mai sunt internate cinci.

Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

La locul incendiului au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, patru autospeciale de intervenţie la înălţime, 28 de echipaje SMURD de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, 26 de ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un punct de comandă mobil, patru autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, două spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare.

În total, peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste şase ore, pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul în totalitate.

 

(News.ro)

Citește și...