Clujul ia măsuri după incendiul din Bamboo. Se reiau controalele în cluburi

Anca Miklos / 21.01.2017
Clujul ia măsuri după incendiul din Bamboo. Se reiau controalele în cluburi

După incendiul din clubul bucureştean Bamboo, în toată ţara autorităţile au intrat în alertă. De teama unei eventuale tragedii similare celei din Clubul Colectiv, prefecţii dar şi primarii au dispus noi controale.
Primii care vor lua măsuri concrete sunt clujenii care au făcut deja prima analiză în dimineaţa zilei de sâmbătă, 21 ianuarie, la doar câteva ore de la eveniment.

“Ca urmare a evenimentului ce a avut loc în dimineața zilei de 21 ianuarie 2017, într-un club din Capitală, prefectul județului Cluj, Gheorghe Ioan Vușcan, a convocat de urgență o ședință informală cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții de verificare și control din Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Ștefan Cicio-Pop’ Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Avram Iancu’ Cluj și Direcția de Sănătate Publică Cluj”, se arată într-un comunicat transmis presei.

În cadrul discuțiilor, a fost prezentată situația la zi a verificărilor efectuate de structurile abilitate pe tema autorizațiilor de funcționare a spațiilor care găzduiesc evenimente publice, în special a avizului de securitate la incendiu.

“În urma ședinței, prefectul Gheorghe Ioan Vușcan a dispus aplicarea cu strictețe a planurilor de control de către fiecare autoritate în parte în ceea ce privește verificarea tuturor localurilor și spațiilor publice aglomerate, a celor care găzduiesc evenimente cultural-artistice și sportive, precum și a unităților de învățământ din județul Cluj”, se mai arată în documentul citat.

Clubul Bamboo din Bucureşti a ars în dimineaţa zilei de sâmbătă, 21 ianuarie şi au fost rănite 44 de persoane.

Tags:
Citește și...