Stația de metrou de la Universitate a fost evacuată, vineri după-amiază, după ce înăuntru s-a simțit miros de fum, a anunțat ISU București – Ilfov.
UPDATE 15.38: Pompierii au plecat de la stația de metrou Universitate, iar circulația a fost reluată în regim normal pe Magistrala 2, la ora 15.33, la o oră de la intervenție.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU București-Ilfov, fumul a fost generat de o problemă cu care pompierii s-au mai confruntat și în trecut la metrou: aprinderea conductorilor electrici.
”La 50-60 m de stația Unirii către Universitate s-au aprins contactori electrici. Au intervenit salvatorii de la Metrorex cu stingătoare, incendiul a fost stins. La Unirii nu sunt probleme. Nu se degajă fum, stația nu este aglomerată”, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, pentru Vocea.biz.
Mai multe echipaje de pompieri SMURD sunt la fața locului, iar garniturile de tren circulă în ambele sensuri fără a opri la Universitate, a spus, pentru News.ro, Daniel Vasile.
Din primele informații ar fi vorba de o avarie în tunelul dintre stațiile Unirii și Universitate.
Călătorii au fost evacuați de pe peroane, iar trenurile circulă fără să oprească în această stație.
Detaşamentul Special de Salvatori face verificări la faţa locului.