CFR Călători a anulat joi 30 de trenuri, în principal în zona de sud-est a ţării, din cauza viscolului. Pe unele rute secundare din sudul si sud-estul ţării se circulă doar cu locomotive Diesel, motiv pentru care unele trenuri pot înregistra întârzieri, informează News.ro.
Compania precizează că vor exista actualizări periodice ale listei de trenuri anulate, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteo şi de situaţia din teren.
”Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a anula aproximativ 5% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri”, potrivit CFR Călători.
Pe magistrala Bucureşti – Constanţa se circulă în condiţii normale, cu locomotive electrice, însă există o restricţie de viteză de 100 km/h pe segmentul Dragoş Vodă – Lehliu (fir II), din cauza rafalelor puternice de vânt (50-60km/h), potrivit companiei care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA.
De asemenea, se menţine măsura de a se circula cu locomotive Diesel pe trei segmente: Urziceni-Slobozia, Constanţa – Mangalia şi Medgidia – Tulcea Oraş.