După ce a ucis un fost lider politic, criminalul şi-a făcut selfie şi l-a postat pe Facebook

Claudia Bonchis / 18.01.2017
După ce a ucis un fost lider politic, criminalul şi-a făcut selfie şi l-a postat pe Facebook

Un fost lider politic din Bihor a fost ucis cu cu mai multe lovituri de cuţit. Criminalul a fost prins după trei zile, timp în care a vorbit de pe telefonul victimei, a postat fotografii şi chiar citate motivaţionale.

În dimineaţa zilei de 8 ianuarie, Gheorghe Baciu, fostul preşedinte al PRM Salonta, a fost găsit mort în curtea unei locuiţe. Bărbatul era agent imobiliar, iar cu o zi înainte a plecat de acasă după ce primise un telefon de la un posibil client. A fost găsit mort de către proprietarea locuinţei, pe corp prezentând urme de înjunghiere.

La trei zile de la producerea crimei, anchetatorii au reuşit să dea de urma criminalului.  Ferenc Csomos (28 de ani), este cel care l-a omorât pe fostul lider politic.

În faţa anchetatorilor, criminalul a declarat că era interesat de achiziţionarea unei locuinţe, astfel că s-a întâlnit cu Baciu.

“Ne-am întâlnit direct în faţa casei care era de vânzare. Aici am intrat în casă, am urcat în pod, apoi am revenit în casă, am încercat să negociez preţul casei, acesta a zis că ultimul preţ este 25000 euro, moment în care eu l-am refuzat, spunându-i că nu îmi trebuie la preţul acesta. Am vrut să plec, am ieşit în curte, iar acolo Baciu m-a prins de ceafă, m-a strâns, spunând ceva, dar nu am înţeles ce. În acel moment, în timp ce eram în curte, undeva mai în spate, i-am dat peste mână ca să mă eliberez din strânsoare, apoi ne-am împins reciproc. Am dat de-un cuţit cu care l-am lovit în spate, în zona cefei. Apoi ne-am mai împins, l-am lovit în zona pieptului tot cu cuţitul, căzând la pământ, am luat cheia de la maşină, cheia de la poartă, telefonul acestuia, am încuiat poarta”, a declarat criminalul în faţa anchetatorilor.

Nu după mult timp a revenit la locul crimei, dându-şi seama că Baciu încă trăieşte, a luat o lopată cu care i-a zdrobit capul.

“Am vrut să plec acasă la mine, dar m-am întors după câteva minute, întâlnindu-mă pe stradă cu un  băiat cu un câine. M-am întors la adresă, am deschis poarta, am intrat înăuntru unde l-am găsit pe Baciu în picioare, din nou a venit spre mine, iar am început să ne batem, acesta a căzut, eu m-am dus în spatele curţii de unde am luat o lopată cu care l-am lovit în cap, acesta fiind căzut la pământ. L-am văzut că nu mai mişcă şi am plecat, încuind poarta cu cheia. Am mers la maşină, am deschis-o, m-am uitat în ea, am închis-o şi am fugit acasă. În drum spre casă am aruncat cheile maşinii şi cheile de la poartă, iar seara când m-am întors după ele nu le-am mai găsit acolo”, a mai declarat Ferenc.

Şi-a continuat drumul spre casă, unde i-a dat bunicii să-i spele hainele cu care fusese îmbrăcat. Fără nicio urmă de regret, a folosit telefonul victimei atât cu cartela proprie, cât şi cu cartel găsită în el, “în principal pentru a naviga pe internet si pentru a vorbi cu mama sa”, arată procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Pe pagina sa de Facebook şi-a postat fotografii făcute cu acelaşi telefon, dar şi bancuri și citate motivaţionale.

 „Nu plânge după trecut. Deja a trecut. Nu te stresa pentru viitor. Încă nu a sosit. Trăiește prezentul și fă-l de neuitat”, a scris Csomos la nici 12 ore de la producerea crimei.

Pe 10 ianuarie ucigaşul a fost reţinut, iar în timpul audierilor şi-a recunoscut crima, fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. Acuzat fiind, deocamdată, de omor, el riscă să stea în spatele gratiilor de la 10 la 20 de ani.

Citește și...