Porturile din Constanţa închise din cauza vântului puternic

Anca Miklos / 17.01.2017
Porturile din Constanţa închise din cauza vântului puternic

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv a vântului puternic, porturile Constanța Nord, Constanța Sud – Agigea, Mangalia şi Midia au fost închise.

Măsura vine la aproximativ 24 de ore după o măsură similară luată din cauza ceţii foarte dense. În cursul zilei de luni, 16 ianuarie, portul Constanţa Nord şi Constanţa Sud-Agigea au fost închise timp de mai bine de 4 ore.

Meteorologii au atenţionat că, până miercuri seară, în sudul şi sud-estul ţării va fi vânt, care va putea depăşi la rafală 55 de kilometri pe oră, iar în Banat, Oltenia, Dobrogea și jumătatea de sud a Munteniei vor fi ninsori slabe.

Citește și...