Fostul prim-adjunct al șefului SRI, generalul Florian Coldea, ar fi primit cadou un ceas cumpărat din bani publici. Un fost şef în cadrul DIPI susţine că ceasul care apare în rechizitoriul prin care Gabriel Oprea şi şefii din DIPI au fost trimişi în judecată pentru folosirea fondurilor operative ale departamentului era pentru Florian Coldea, cadou cu ocazia aniversării a zece ani la conducerea SRI, scrie MEDIAFAX.
“Nota de constatare şi ce a deranjat era că acel capitol nereguli începea cu primul adjunct al şefului DIPI. Asta a fost problema, că ne-am permis. (…) Secretizăm, din păcate, aproape tot, asta este o problemă. Spectaculosul e acoperit aici de secretizare. Când ne-am asumat sarcina de a sesiza, nu ne-am dus acolo ca să scăpăm, am mers pe cale ierarhică. Ni s-a spus la început, va rog eu nu dă bine, nu merge să îl pui pe adjunctul meu aici. Da, ne cereau să scoatem acele persoane din anchetă. (…) Este o faptă din 2015, cine făcea în 2015 zece ani la conducerea instituţiei? Ghici ciupercă ce e. Da, Florian Coldea, ceasul era pentru el. Sunt câteva detalii care au fost aflate pe parcursul anului, nu cu ocazia controlului respectiv”, a declarat Cosmin Botila, fost şef sector control în Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă al MAI, la Antena 3.
Este vorba despre un ceas care apărea ca fiind achiziţionat din fondurile DIPI, despre care procurorii DNA susţin că au fost deturnate de mai mulţi angajaţi ai MAI, printre care şeful departamentului de la acea vreme, Nicolae Gheorghe, şi fostul ministrul al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
[fbiz_recommended_article post_id=”965450″]
Potrivit lui Botila, ceasul ar fi fost pentru Florian Coldea, suspendat joi din funcţia de prim-adjunct al SRI ca urmare a unor imagini publicate de Sebatian Ghiţă: o înregistrare în care apărea Florian Coldea şi o fotografie în care ar fi apărut soţia acestuia.
În ceea ce priveşte fondurile DIPI, procurorii susţin că membrii Comisiei de Control al fondurilor operative au identificat situaţii în care justificarea cheltuielilor operative era nelegală ori motivele invocate erau neverosimile, dând exemplu situaţia în care “surse cu nume de femeie erau recompensate cu cantităţi mari de băuturi alcoolice ori cu încălţăminte bărbătească cu numărul 46“.
De asemenea, în dosar se arată că din sumele a căror destinaţie a fost schimbată au fost cumpărate produse precum coşuri de cadouri, vin, whisky, palincă, băuturi răcoritoare, cafea, zahăr, ţigări, felicitări, hârtie şi decoraţiuni, dulciuri, brad, farfurii şi pahare din plastic, şerveţele, bomboane de pom, carioci, steme, drapele, rame foto, insigne de aur, un ceas, o canapea şi două fotolii.
Informaţia este confirmată şi de un fost angajat, cu funcţie de conducere.
“Înainte de căderea Guvernului Ponta am fost convocaţi de fostul şef DIPI care ne-a dispus să facem un control asupra fondurilor operative iar în urma controlului să fie dispusă misiunea de distrugere a documentelor justificative. Controlul s-a făcut în scopul distrugerii documentelor justificative (…) Eu am fost numit preşedinte al comisiei prin ordinul domnului Oprea, am demarat controlul şi avem surpriza să constatăm multiple nereguli.(…) Am întocmit materialele şi le-am prezentat şefului departamentului, acesta nu a fost de acord şi ne-a solicitat să le scoatem (…) Erau folosiţi bani publici pentru papuci pentru soţii, mărţişoare, felicitări, cadouri multe, cadouri pentru şefi de instituţii, pentru alte persoane”, a declarat Bogdan Lupu, fost şef divizie autoprotecţie în DIPI, la Antena 3.
Unul dintre cei doi bărbaţi susţine că a încercat să îl informeze pe fostul premier despre necesitatea unui control la DIPI. Bogdan Lupu i-ar fi trimis un mesaj, însă Dacian Cioloş i-ar fi spus să ia legătura cu şeful de cabinet.
“Chestiunea a fost extrem de gravă, dar acum nu pot să ştiu dacă domnul Cioloş înţelegea importanţa acestui departament. Acel mesaj a fost dat în 6 ianuarie 2016. M-am întâlnit la Guvern cu Paul Gorghiu, şeful de cabinet. I-am spus punctual că sunt probleme grave şi că doresc să îl informez pe primulul mininistru ca să trimită corpul de control. Mi-a spus că îl va informa şi că voi fi contactat. Nu am fost contactat dar a doua zi am fost chemat de Nicolae Gheorghe care mi-a spus că l-a chemat domnul ministru de interne Toba şi că sunt probleme pe undeva, pe sus, că s-a auzit. (…) La sediul Guvernului am fost dimineaţa la ora zece, am fost înscris în registru, nu am fost conspirat. Am făcut raportul dar relevant este ca în momentul ăla, vineri, am hotărât că acele nereguli trebuie sesizate”, a mai spus Bogdan Lupu.
Procurorii DNA susţin în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, că la nivelul Departamenului de Informaţii şi Protecţie Internă, Gheorghe Nicolae, ar fi “schimbat destinaţia sumei de 238.173,47 lei, alocate instituţiei pentru cheltuieli operative, din bugetul de stat, fără respectarea prevederilor legale, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei”.
În dosar sunt judecaţi Gabriel-Nicolae Pavel, la data comiterii faptelor având funcţia de şef al Serviciului Juridic din cadrul DIPI, sub acuzaţia de complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, subsecretar de stat la data faptelor, sub acuzaţia de deturnare de fonduri şi Marian-Dănuţ Iacob, şeful unei structuri administrative la data faptei, fiind cercetat pentru deturnare de fonduri.