Cinci localităţi din judeţul Arad nu sunt alimentate cu apă potabilă în reţele, iar presiunea apei potabile din reţeaua municipiului Arad este scăzută din cauza avariilor apărute ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ.
Conducerea Companiei de Apă Arad spune că sunt multe cazuri când abonaţii nici nu îşi dau seama de faptul că au piederi în reţelele interioare, pentru că au în continuare apă la robinete, cu presiune mai scăzută, dar în acelaşi timp, ca urmare a fenomenului de îngheţ-dezgheţ, au apărut curgeri suplimentare fie în zona contoarelor de apă, fie pe parcursul reţelelor interioare, notează mediafax.ro.
În cinci localităţi din judeţ alimentarea cu apă potabilă este oprită.
”Toate echipele de intervenţie ale Companiei de Apă sunt mobilizate în teren încă de vineri seara. 10 echipe intervin în judeţ, în localităţile Mâsca, Galşa, Şiria, Dud şi Tauţ unde a fost întreruptă alimentarea cu apă în urma unei avarii”, a anunţat, sâmbătă seara, Compania de Apă Arad.
De asemenea, în municipiul Arad presiunea apei este scăzută şi se pompează cu 700 de metri cubi pe oră mai mult decât în mod obişnuit pentru a se compensa pierderile de pe reţea.
În ultima săptămână, peste 3.000 de contoare de apă, din municipiu şi judeţ, au fost afectate de temperaturile extrem de scăzute.
”Odată cu apariţia fenomenului îngheţ – dezgheţ, instalaţiile de apă neprotejate au cedat şi au inundat cămine de apometre sau chiar proprietăţi. În momentul de faţă zece echipe ale Companiei de Apă intervin pe raza judeţului iar alte opt, în municipiu. Compania de Apă roagă abonaţii care se confruntă cu astfel de situaţii, să verifice instalaţiile si să închidă apa, până la remedierea avariilor. De asemenea recomandă abonaţilor să îşi protejeze contoarele de apă şi instalaţiile interne cu materiale termoizolante sau materiale textile”, mai spun cei de la Compania de Apă Arad.