Marea Britanie nu a răspuns până în prezent comisiei rogatorii din dosarul Skynews; ancheta stagnează – surse

Cătălin Lupășteanu / 13.01.2017
Marea Britanie nu a răspuns până în prezent comisiei rogatorii din dosarul Skynews; ancheta stagnează – surse

Ancheta în dosarul Skynews este blocată de lipsa de răspuns a autorităților din Marea Britanie, respectiv UKCA and Central Authority for England and Wales, care au primit pe cale oficială cererea de comisie rogatorie făcută de DIICOT în 17 august a anului trecut, spun surse judiciare pentru Vocea.biz.

Sursele citate arată că procurorul de caz nu poate avansa cu ancheta după epuizarea administrării procedurilor naționale și așteaptă în continuare un răspuns din partea autorităților britanice pentru continuarea cercetărilor în privința palierului străin, respectiv a jurnalistului care a orchestrat și publicat materialul incriminat dar și a colegilor săi.

Astfel, spun sursele citate, magistratul DIICOT a efectuat toate actele de cercetare în ceea ce-i privește pe cei trei inculpați din România, frații Atilla Csaba Pantics şi Levente Pantics și Mihai Aurelian Szanto iar ancheta a fost oprită în așteptarea răspunsului la comisia rogatorie formulată.

Eliberați din cauza lipsei răspunsului la comisia rogatorie

Cei trei inculpați arestați preventiv în România în acest caz au fost eliberați de judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București care a constatat că aceștia stau închiși în vreme ce se așteaptă un răspuns din partea autorităților din Marea Britanie.

”Totodată, JDL constată că față de prelungirea anterioară a măsurii arestării preventive au intervenit schimbări în temeiului inițial al arestării preventive (favorabile inculpaților) și anume împrejurarea că au mai trecut 30 zile de când inculpații se află sub constrângerea măsurii preventive cele mai severe, că necesitatea prelungirea este invocată prin prisma efectuării comisiei rogatorii, respectiv primirii răspunsului de la autoritățile judiciare din Marea Britanie. Sub acest aspect JDL constată, în asentimentul apărării, faptul că lipsa de cooperare, pasivitatea manifestată de autoritățile judiciare din Marea Britanie (țară semnatară a acordului privind cooperarea judiciară internațională), nu poate fi imputată inculpaților, iar culpa exclusivă a autorităților exclude necesitatea prelungirii stării de arest”, nota judecătorul în motivarea sa la momentul eliberării acestora.

În 10 octombrie 2016 judecătorii ICCJ au menținut, prin decizie definitivă, hotărârea magistratului de la Curtea de Apel București de înlocuire a arestului preventiv cu controlul judiciar în cazul celor trei persoane.

Comisia rogatorie

În 17 august 2016 DIICOT a transmis UKCA and Central Authority for England and Wales din Marea Britanie o cerere de comisie rogatorie. În respectivul document DIICOt solicita ”audierea suspecților Stuart Ross Ramsay, Craig Stuart Summers și Jaspul Singh – toți cetățeni britanici- de către autoritățile judiciare britanice, în prezența procurorului de caz român din cadrul D.I.I.C.O.T. și a ofițerului de poliție judiciară delegat în cauză; predarea tuturor înregistrărilor efectuate de echipa de jurnaliști britanici în perioada 29-31 iulie 2016 pe teritoriul României, cu privire la presupusele fapte de trafic de armament, inclusiv cele neprelucrate; efectuarea procedurilor de citare, ș.a….”, potrivit documentelor Vocea.biz.

Citește și...