Chinezul care și-a ucis un conațional și l-a pus într-o valiză a fost expulzat din România, după 22 de ani de închisoare

Anca Miklos / 13.01.2017
Chinezul care și-a ucis un conațional și l-a pus într-o valiză a fost expulzat din România, după 22 de ani de închisoare

Un cetăţean chinez a fost explulzat vineri, 13 inauarie de pe teritoriul României. Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări au organizat misiunea de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României a acestuia, după ispășirea unei pedepse de 22 de ani de închisoare.

Străinul a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate pe viață, în anul 1994, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, faptă comisă împreună cu alți doi conaționali. Aceștia au ucis doi conaționali, iar trupurile le-au pus în două valize, care au fost aruncate în lacul Cernica.

“La sfârșitul lunii decembrie cetățeanul chinez a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Codlea, după ispășirea a 22 de ani de închisoare. Potrivit competențelor, polițiștii de imigrări au preluat cetățeanul chinez și au efectuat demersurile necesare în vederea expulzării din România”, se arată într-un comunicat transmis presei de Inspectoratul General pentru Imigrări. .

Polițiștii de imigrări au escortat străinul până la Punctul de Trecere a Frontierei Otopeni de unde a părăsit teritoriul României cu o cursă de linie către țara de origine. La ieșire din țară pe numele său a fost instituită măsura de nepermitere a intrării în țara noastră pentru o perioadă de 5 ani.

Tags:
Citește și...