Florian Coldea, anchetat de o comisie internă a SRI. Atribuțiile sale au fost preluate de directorul SRI – UPDATE

vocea.biz / 12.01.2017
Florian Coldea, anchetat de o comisie internă a SRI. Atribuțiile sale au fost preluate de directorul SRI – UPDATE

O comisie specială din interiorul Serviciului Român de Informații va verifica eventuale încălcări ale legi sau ale deontologiei de către Florian Coldea ca urmare a înregistrărilor difuzate de Sebastian Ghiță, anunță SRI printr-un comunicat de presă. Până la clarificarea situației Coldea este suspendat din funcția de prim-adjunct al SRI și atribuțiile sale vor fi preluate de șeful Serviciului, Eduard Hellvig.

UPDATE Reacţii după anunţul făcut de SRI

Fostul ministru Elena Udrea a scris pe pagina sa oficială de pe reţeaua de socializare Facebook că ancheta SRI în cazul lui Florian Coldea vine la doi ani de la declaraţia sa cum că “există un general SRI, Coldea, care conduce România, prin teroarea cătuşelor din mâna lui Kovesi”.

 

Fostul preşedinte Traian Basescu a declarat, joi, pentru Mediafax, că ancheta SRI în cazul lui Florian Coldea este o reacţie firească pentru ca “tăvălucul mediatic ajunsese prea departe”, afirmând că speră ca ancheta să fie una corectă şi să scoată adevărul la iveală.

“Cred că este o reacţie firească a Serviciului Român de Informaţii pentru că tăvălucul mediatic ajunsese prea departe şi era despre vârful SRI. Eu sper ca acea comisie care face ancheta să fie una corectă care să-i respecte drepturile şi în acelaşi timp să scoată la lumină adevărul”, a spus fostul şef de stat.

Întrebat dacă suspendarea lui Coldea se impunea mai demult, Traian Băsescu a afirmat că este “greu de spus”.

“Greu de spus. Eu constat că s-a întâmplat. Deci, a fost o reacţie în cele din urmă sănătoasă a SRI. Este şi o reacţie specifică structurilor militare”, a comentat Băsescu.

El a subliniat că înregistrările difuzate de Sebastian Ghiţă au afectat percepţia publică asupra SRI şi, în acest context, se impunea o comisie care să facă o anchetă internă în primul rând.

Fostul preşedinte a precizat că este “binevenită” şi o anchetă parlamentară.

Senatorul Verestoy Attila a declarat, comentând cazul Coldea, că SRI are obligaţia sa ancheteze în detaliu informaţiile care au ajuns în spaţiul public

“Este obligaţia SRI să ancheteze şi să cerceteze până la detalii tot ce a ajuns în spaţiul public şi eu consider că îşi vor face datoria cei de la controlul intern al SRI. Probabil că acest lucru se va întâmpla cât de curând şi atunci menirea noii comisii este să cerceteze cauzele care pot duce la astfel de derapaje, în măsura în care acest lucru va fi permis de un nou regulament de funcţionare pentru ca actualul regulament care este lege, hotărâre de Parlament, nu prea permite un control real şi profund al unor astfel de situaţii. Comisia va avea obligaţia să cerceteze, să elucideze în deplinătate situaţia, nu respectivul caz în parte”, a declarat, potrivit Mediafax, senatorul UDMR care a fost membru în comisia parlamentară pentru controlul SRI în mai multe legislaturi.

Fostul senator Daniel Savu, care a făcut parte din comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, a declarat pentru Mediafax că decizia privindu-l pe Florian Coldea îi ridică multe semne de întrebare.

“Este o decizie care mie îmi ridică destul de multe semne de întrebare, pentru că SRI are un departament de protecţie internă, care trebuia să aibă pregătit dosarul. Nu mai era nevoie să facă o comisie, când cei de la Protecţia Internă trebuia să-ţi pună pe masă toate datele. Trebuia să deţină toate datele. Dosarul trebuia să existe”, a spus Daniel Savu.


”În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare,  directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig”, menționează SRI.

Potrivit sursei citate, sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea.

”Precizăm că SRI a dezvoltat mecanisme interne de investigare a oricăror indicii cu privire la încălcări ale legii ori a cadrului normativ intern, pe baza unei metodologii şi proceduri validate în timp. Structuri interne specializate şi subordonate directorului instituţiei întreprind, ori de câte ori situaţia o impune, măsuri complexe de verificare a informaţiilor cu privire la posibile încălcări ale legii ori a ordinelor şi regulamentelor militare şi, ulterior, adoptă măsurile adecvate”, se mai arată în comunicat.

Fostul deputat PSD și membru în comisia parlamentară de control a activității SRI Sebastian Ghiță, arestat preventiv în lipsă, a apărut la postul de televiziune România TV într-o serie de înregistrări în care a vorbit despre presupusele relații pe care le avea cu prim-adjunctul SRI Florian Coldea sau șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Ghiță a susținut că era un apropiat al lui Coldea, petreceau vacanțe împreună și, printre altele, a vorbit despre un așa-zis șantaj al acestuia la adresa fostului premier Victor Ponta. El a susținut că generalul SRI l-a ameninţat pe fostul premier Victor Ponta în cazul în care finalizează proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov.

Citește și...