La scurt timp după ce în presă au apărut ultimele dezvăluiri ale lui Sebastian Ghiţă despre vacanţele petrecute în străinătate cu generalul SRI Florian Coldea şi soţia lui, jurnalistul Dan Andronic a făcut precizări pe Facebook. Acesta afirmă că în februarie 2010 s-a întâlnit cu Coldea pe aeroportul din Istanbul, dar nu știe dacă era și Ghiță de față deoarece la acea dată nu îl cunoștea.
„Simt nevoia să fac câteva precizări pentru că fiecare a înțeles ce a vrut din declarațiile mele de aseară, ajungându-se la distorsiuni ciudate. Înțeleg tendința unora de a arunca cu fumigene, dar din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare!”, a scris jurnalistul.
Sebastian Ghiţă susţine că s-ar fi întâlnit cu acesta pe aeroportul din Istanbul pe vremea când se întorcea împreună cu Coldea dintr-un sejur petrecut în Seychelles. Andronic nu neagă întâlnirea dar susţine că nu-l cunoştea pe Ghiţă.
„1. M-am întâlnit cu generalul SRI Florian Coldea pe aeroportul din Istanbul în februarie 2010. Ne cunoscusem în campania electorală din 2009, când lucrasem cu Traian Băsescu. Am stat de vorbă cu gen. Coldea preț de câteva minute, nu mi-a spus de unde vine sau dacă mai este cu cineva. S-a urcat în acel avion.
2. Nu am vorbit cu Sebastian Ghiță, nici nu cred că-l cunoșteam pe atunci, după cum nu le cunoșteam nici pe soțiile celor doi.
3. Eu aveam bilete la clasa business, mai eram cu niște prieteni care pot spune mai multe despre persoanele care erau în acel avion. Sunt sigur că Coldea, Ghiță și soțiile se aflau în acel avion, dar am declarat presei doar ceea ce am văzut și trăit eu, nu am vrut să vorbesc pentru alții.
4. Cursa de avion era operată de Tarom, am găsit indicii privind biletele de avion pe mail, perioada corespunde cu vacanța Ghiță-Coldea din Seychelles”, a scris Dan Andronic pe Facebook.
Sebastian Ghiţă a făcut noi dezvăluiri în a șaptea înregistrare de la dispariția sa, difuzată miercuri seara de România TV. Acesta susține că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea și afirmă că “binomul” Coldea – Kovesi îl are “prizonier” pe preşedintele Klaus Iohannis, care s-ar afla sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis.
Pentru a arăta cât de apropiat era de Coldea, Sebastian Ghiță susține că a petrecut mai multe vacanţe împreună cu adjunctul șefului SRI şi cu familiile în străinătate. Fostul deputat susține că s-au intersectat la întoarcerea în țară, pe aeroportul din Istanbul, cu directorul ziarului Evenimentul Zilei, Dan Andronic, cu care au stat de vorbă la îmbarcare în avion.