Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Magistraților din România (AMR) arată că magistrații vor iniția o propunere de lege privind reglementarea acţiunilor colective, potrivit unui comunicat de presă remis marți Vocea.biz.
Societatea juridică arată că este necesară implementarea legală a acțiunilor colective pentru că ar avea un efect important atât în ceea ce priveşte degrevarea instanţelor, cât şi eliminarea practicii neunitare.
Concluzia vine, potrivit sursei citate, urmare întâlnirii dintre asociaţiile profesionale ale magistraţilor şi noul ministru al Justiţiei, Florin Iordache, pe agenda de discuții regăsindu-se și tema răspunderii magistraților, ”Memorandumul privind Justiția” și inechitățile salariale din sistemul judiciar și de justiție.
Astfel, se arată în comunicat, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) au susţinut necesitatea implementării soluţiilor enumerate în “Memorandumul privind Justiţia“, document programatic ce prezintă o serie de soluţii principale pentru îmbunătăţirea sistemului judiciar.
Memorandumul a fost votat de majoritatea covârşitoare a adunărilor generale ale judecătorilor în perioada septembrie-octombrie 2016, menționează magistrații.
Un alt subiect asupra căruia s-a convenit a fost necesitatea aplicării de îndată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, ce obligă Ministerul Justiţiei la eliminarea inechităţilor salariale din sistemul judiciar.
Totodată participanţii au agreat reluarea discuţiilor atât în ceea ce priveşte modificarea Legilor Justiţiei, cât şi necesitatea aducerii unor corecturi Codului de procedură penală şi Codului de procedură civilă, magistraţii urmând a trimite Ministerului Justiţiei propuneri concrete în acest scop.
Un alt punct important în discuţie, notează magistrații, a fost legat de găsirea de soluţii practice pentru degrevarea instanţelor de judecată, prin luarea unor măsuri care să aibă că rezultat scăderea numărului de dosare.
UNJR a susţinut necesitatea reglementării acţiunilor colective, ca o măsură ce ar avea un efect important atât în ceea ce priveşte degrevarea instanţelor, cât şi eliminarea practicii neunitare, urmând a trimite Ministerului Justiţiei o propunere legislativă cu acest obiect.
Cele două asociații profesionale au discutat cu Iordache și despre răspunderea magistraţilor
Astfel AMR şi UNJR au susţinut că orice discuţie pe această tema trebuie să pornească de la analizarea cadrului legal deja existent, premisa susţinută în mod repetat în spaţiul public, că nu ar există o răspundere a magistraţilor, fiind nefondată.
”AMR a subliniat că, în ceea ce priveşte răspunderea penală, magistraţilor li se aplică acelaşi Cod penal că oricărui cetăţean. Magistraţii condamnaţi pentru corupţie au primit pedepse ridicate, fapt ce relevă pe deplin că magistraţii răspund pentru faptele lor”, se mai arată în comunicat.
Referitor la răspunderea disciplinară a magistraţilor, ”aceasta este pe larg reglementată în Legea privind statutul magistraţilor, art. 99 din Legea 303/2004 prevăzând nu mai puţin de 21 de abateri disciplinare, între care şi exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi gravă neglijenţă”.
”Răspunderea pentru erori judiciare este reglementată prin Constituţie, Legea 303/2004 şi Codul civil, acesta fiind contextul legal în care sunt prevăzute norme privind răspunderea civilă (materială) a magistraţilor”, mai arată reprezentanții AME și UNJR.
În acelaşi context, judecătorii au subliniat în fața noului ministru că ”folosirea răspunderii penale sub formă anchetării judecătorilor pentru soluţiile date, fără că aceştia să fie acuzaţi şi de fapte de corupţie, pune în pericol independenţa judecătorilor, iar această problema trebuie analizată cu atenţie”.
Referitor la necesitatea îmbunătăţirii activităţii Inspecţiei Judiciare şi a legislaţiei în materie, inclusiv sub aspectul termenelor de prescripţie, subiectul urmează a fi discutat în cadrul dezbaterilor pe Legile Justiţiei, mai arată magistrații în comunicatul de marți.