Tragedie în centrul oraşului Oradea. Un bărbat a căzut în apele îngheţate, fiind căutat de pompieri

Claudia Bonchis / 11.01.2017
Tragedie în centrul oraşului Oradea. Un bărbat a căzut în apele îngheţate, fiind căutat de pompieri

Pompierii din Oradea au avut de înfruntat o intervenție dificilă miercuri după prânz. Aceştia au încercat să găsească un bărbat ce a fost luat de apele Crişului Repede, între Pasarele Intelectualilor şi Podul Ladislau.

Scafandrii au intrat în apa îngheţată însă, din cauza temperaturii foarte scăzute şi a stratului de gheaţă de aproape 30 de centimetri, nu au reuşit să găsească nimic.

Apelul la 112 a fost făcut după ora 12.30, când mai mulţi trecători au sesizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, spunându-le salvatorilor că au văzut o persoană căzând în apele Crişului, în apropiere de Pasarela Intelectualilor.

Potrivit martorilor, persoana, din descrierile lor, cel mai probabil un bărbat, a căzut în apă de pe mal şi a dispărut repede sub sloiurile de gheaţă.

ISU a mobilizat la faţa locului mai multe echipaje, nu doar în locul în care bărbatul a fost văzut ultima dată ci şi în aval.

“Au fost mobilizate la faţa locului echipajul de descarcerare cu barcă din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea, echipajul de scafandri, echipajul de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului 2 Oradea şi un echipaj cu un autocamion de intervenţie”, a precizat cpt. Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

Misiunea s-a dovedit extrem de dificilă. Scafandrii au utilizat tărgi de salvare pentru a se deplasa pe apa îngheţată şi o barcă pneumatică. Cu ajutorul căngilor au spart pe alocuri stratul de gheaţă, care în zonă atingea 30 de cm, însă, din cauza curenţilor şi a vizibilităţii scăzute, nu au reuşit să dea de urma bărbatului.

Operaţiunea de căutare a fost coordonată la faţa locului de inspectorul şef al ISU Crişana, colonel Sorin Caba, scafandrii intrând în apa îngheţată după ce şi-au luat toate măsurile de precauţie, astfel încât siguranţa lor să nu fie în pericol. Eforturile lor s-au dovedit a fi zadarnice, din cauza sloiurilor de gheaţă şi a temperaturii foarte scăzute.

După mai bine de o oră şi jumătate de încercări, echipajele s-au retras, urmând să continue căutările atunci când vremea le va permite.

Citește și...