Cod galben de viscol pentru mai multe judeţe din ţară

Claudia Bonchis / 08.01.2017
Cod galben de viscol pentru mai multe judeţe din ţară

A fost emis un cod galben de viscol pentru judeţul Mehedinţi, unde vântul va depăşi, la rafală, 55 de kilometri pe oră, spulberând zăpada. Până la ora 22.00 este în vigoare şi atenţionarea cod galben de viscol emisă pentru alte 22 de judeţe din estul şi centrul ţării, precum şi cea pentru vreme geroasă.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţul Mehedinţi este sub cod galben de viscol până duminică la ora 9.00. Aici intensificările vântului vor depăşi la rafală 55 de kilometri pe oră, spulberând zăpada.

De asemenea, atenţionare cod galben de viscol care a fost prelungită sâmbătă pentru 22 de judeţe din estul şi centrul este în vigoare până duminică la ora 22.00.

Avertizarea vizează judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Neamţ, Iaşi, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

În aceste zone vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50-60 km/h şi, pe arii restrânse, 70-75 km/h, spulberând şi troienind zăpada, potrivit reprezentanţilor ANM.

În Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.

Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului, precizează meteorologii.

Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, şi un cod galben de vreme geroasă în toată ţara până pe 9 ianuarie inclusiv, temperaturile urmând să coboare frecvent la -25 de grade.

“Vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, atât ziua, cât şi noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între -16 şi -10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între -25 şi -15 grade”, avertizează meteorologii.

ANM precizează că vremea geroasă va persista în majoritatea regiunilor şi pe parcursul săptămânii viitoare.

 

Citește și...