Trasee închise şi pericol maxim de avalanşă pe mai multe trasee montane din Pietrosul Rodnei

Anca Miklos / 06.01.2017
Trasee închise şi pericol maxim de avalanşă pe mai multe trasee montane din Pietrosul Rodnei

Turiştii care sunt aşteptaţi în număr mare la acest final de săptămână la Borşa în Maramureş au interzis la traseele montane. Acestea au fost închise din cauza pericolului maxim de avalanşă.

„Traseele spre Cascada Cailor, Vârful Pietrosul, Căldarea Puzdrelor, Lacul Ştiol şi Vârful Gârgălău sunt închise din cauza pericolului maxim de avalanşă. Am luat această decizie din cauza temeperaturilor foarte scăzute, a vizibilităţii minime şi a viscolului. Cel puţin pentru acest final de săptămână traseele rămân închise”, a declarat Daniel Timiş, şeful Serviciului Public Salvamont Borşa.

De la începutul acestui sezon, la Borşa au ajuns câteva mii de turişti pentru a practica sporturile hibernale. De altfel, condiţiile de schi sunt perfecte şi la acest final de săptămână se mai deschide o pârtie în zonă.

„Stratul de zăpadă bătătorit este ideal pentru schi. Măsoară între 25 şi 50 de centimetri pe pârtie. La acest final de săptămână va fi inaugurată o nouă pârtie în Pasul Prislop  la o altitudine de 1400 m. Are o lungime de 1100 metri și este dotată cu instalație de transport pe cablu de tip telescaun cu 2 locuri și nocturnă. Turiștii au la dispoziție spații amenajate pentru servirea mesei sau a băuturilor calde. Frumusețea peisajelor creează o atmosferă feerică. Aceasta este completată de muzica ce poate fi auzită pe toată lungimea pârtiei și de zăpada căzută în abundență în ultimele două săptămâni”, a declarat Ion Sorin Timiş, primarul oraşului Borşa.

Cele cinci trasee închise sunt printre cele mai spectaculoase din ţară şi extrem de tentante pentru turiştii amatori de drumeţii montane.

Citește și...