Oamenii lui “Jak” discutau codat: “service” și ”stadion” erau locurile de unde furau iar ”țarc” și ”hambar” locurile unde depozitau bunurile

Cătălin Lupășteanu / 06.01.2017
Oamenii lui “Jak” discutau codat: “service” și ”stadion” erau locurile de unde furau iar ”țarc” și ”hambar” locurile unde depozitau bunurile

Membrii grupării lui Petre Alexandru zis ”Jak” discutau codat, spun procurorii DIICOT, care arată că aceștia foloseau numeroase expresii pentru locurile, lucrurile și metodele ce făceau obiectul faptelor de furt.

”Este de menţionat că membrii grupului infracţional, dat fiind activităţile infracţionale realizate, îşi iau diverse măsuri de precauţie sporite, inclusiv folosirea unui limbaj codificat în cadrul comunicărilor telefonice purtate între aceştia. Astfel, din analiza cronologică a tuturor comunicărilor purtate în perioada punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică a rezultat că membrii grupului infracţional folosesc anumite expresii cu referire la activitatea infracţională în care sunt implicaţi…”, se arată în referatul prin care procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a nouă membri ai grupării.

Astfel, notează procurorii DIICOT în documentul citat, “service” și “stadion” reprezentau locurile comiterii faptelor de furt sau locurile identificate din care se pot sustrage bunuri, “muncă” și “a se duce la stadion să joace tenis”, activitatea de pregătire a faptelor de furt iar “varză” ,”viţel”, “lavabila”, “porumb” se refereau la bunurile susceptibile a fi sustrase sau bunurile sustrase.

“Să mergem la deal, să venim la deal, să mergem sus” se referea la deplasarea membrilor grupului infracţional către locurile unde urmau a se comit infracţiunile de furt, “să cobor, să cobor la vale” reprezenta revenirea pe teritoriul ţării ori reîntoarcerea de la locurile de comiterii ale furturilor,”d-alea lungi”, “căruţa” și ”furgon” însemna tiruri pentru transportul mărfurilor sustrase sau dube iar ”fini, sclavi” erau membri ai grupului infracţional condus de ”Jak”.

Când vorbeau despre depozitele în care se aflau mărfuri susceptibile de a fi sustrase aceștia foloseau termenii de “ţarc”, “hambar”, “la broaşte” când se refereau la teritoriul Italiei și când cumpărau biletele de avion spuneau că se ia tramvaiul.

“Zugravu” era în discuțiile lor transportatorul care aducea bunurile în depozitele persoanelor vătămate, ”mirositori” reprezentau parfumurile sustrase iar “trimite în stânga şi în dreapta” reprezenta contactarea potenţialilor clienţi sau cumpărători pentru bunurile sustrase, mai arată procurorii DIICOT.

”Clarvăzătorii” lui Jak aveau premoniții că sunt urmăriți; și erau…

Doi dintre mebrii grupului condus de Petre Alexandru aveau sentimentul că sunt urmăriți de către anchetatori și menționau acest lucru în discuțiile lor. Aceștia erau interceptați de către anchetatori în baza unor mandate de interceptare a discuțiilor telefonice emis de un judecător de drepturi și libertăți.

Unul dintre ei și-a amintit presentimentul avut la momentul arestării unui cunoscut iar altul spune că nu înțelege de ce nu este sunat de liderul rețelei, ”Jak”, pentru că ar fi urmăriți de FBI.

”….

Florin Neagră:E gata. Am cheltuit la bani, băga-mi-aş ****!… Ala nu mă sună deloc, naşu-tău ăsta sau ce ţi? (se referă la Petre Alexandru zis JAK)

Cristian Marian Gulea:Nu ştiu frate. Eu acu vorbii cu el şi zise să te sun!

Florin Neagră: El de ce nu mă sună? Nu mai vrea să-mi audă vocea sau crede că suntem FBI-u, pă noi! ….”, se arată în documentul citat.

”…..

Cristian Marian Gulea: Vedem. Dacă face ăla maşina, dacă nu…

Cosmin Constantin Bleau: Da!

Cristian Marian Gulea:Nici n-aş vrea să plec oricum!

Cristian Marian Gulea:Aha!

Cristian Marian Gulea:Jur. Am sentiment aşa. Exact cum l-a arestat pă ANDREI, aşa îl am şi acuma!

Cristian Marian Gulea:Î…!

Cristian Marian Gulea:Tot aşa a fost şi atunci când să plec de acasă!

Cristian Marian Gulea: ****, mea!

Cristian Marian Gulea:Vedem…Ce-o fi!…”, potrivit unei alte discuții redate de procurorii DIICOT.

”Jak” și alți opt membri arestați preventiv pentru 30 de zile

Tribunalul București a emis, vineri, mandate de arestare preventivă pe numele liderului grupării, Petre Alexandru, zis Jak, și pe numele altor opt persoane, respectiv Mădălin Barbu (fost Ciocoiu, fost Puşcă), pentru constituire de grup infracţional organizat,  furt calificat în formă continuată şi ultraj comis asupra unui poliţist, Alin Nicolae Lungan, Narcis Nicolae Gheorghe, Andrei Nechifor, Adrian Opriţa Niculescu, Octavian Andrei Băescu, Cornel-Gabriel Pandia, Marian Cristian Gulea pentru constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat în formă continuată şi complicitate la furt calificat.

 

 

Citește și...