O ambulanţă solicitată, rămasă blocată în zăpadă în Buzău. Echipajul încearcă să ajungă la un copil de patru luni cu febră

vocea.biz / 06.01.2017
O ambulanţă solicitată, rămasă blocată în zăpadă în Buzău. Echipajul încearcă să ajungă la un copil de patru luni cu febră

O ambulanţă care fusese solicitată să intervină, vineri seară, în judeţul Buzău, la un copil de patru luni cu febră şi la un bărbat de 68 de ani cu dispnee, a rămas blocată în zăpadă, deşi în faţă avea o autofreză care curăţa drumul, iar acum în zonă este aşteptat un utilaj de la Drumuri Naţionale, scrie News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, George Creţu, a declarat că autosanitara, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, fusese solicitată să intervină în localitatea Râmnicelu, aflată la aproximativ şapte kilometri de Râmnicu Sărat.

Ambulanţa era însoţită de o autofreză care curăţa drumul de zăpadă, însă la un moment dat din cauza troienelor salvarea nu a mai putut înainta.

În aceste condiţii, în zonă urmează să ajungă un utilaj de deszăpezire de la Drumuri Naţionale, astfel încât ambulanţa să îşi poată cotinua drumul şi să ajungă la cele două solicitări.

Codul portocaliu de viscol, care a intrat în vigoare vineri, la ora 02.00 şi a fost emis iniţial până la ora 18.00, a fost prelungit până la ora 23.00, pentru judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea.

În cele opt judeţe, viscolul va continua să fie puternic, rafalele vântului vor atinge şi temporar vor depăşi 70-85 de kilometri pe oră, reducând vizibilitatea sub 50 de metri şi troienind zăpada.

Sursa: News.ro

Tags:
Citește și...