Percheziții DIICOT în trei județe. Rețea internațională de furturi, destructurată de procurori

Ciprian Fabian / 05.01.2017
Percheziții DIICOT în trei județe. Rețea internațională de furturi, destructurată de procurori

Procurorii DIICOT au fac joi percheziții la membrii unei grupări care a furat bunuri de aproximativ 750.000 de euro din două depozite ale unor firme din Italia.

Însoțiți de polițiști, procurorii efectuează percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vâlcea, Argeş şi Timiş în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada octombrie 2015 – februarie 2016 a fost constituit un grup infracţional organizat format din mai multe persoane de cetăţenie română care au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni de furt calificat pe teritoriul Italiei”, se arată într-un comunicat remis presei de DIICOT.

Membrii grupului infracţional au sustras prin efracţie, pe timp de noapte, din două depozite aparţinând unor societăţi comerciale situate pe raza localităţilor Rolo şi Sona, mai multe bunuri în valoare de aproximativ 750.000 de euro.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, precum și cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Citește și...