Două persoane rănite în urma unei coliziuni între o cisternă și un microbuz

Oana Mărginean / 04.01.2017
Două persoane rănite în urma unei coliziuni între o cisternă și un microbuz

Două persoane au fost rănite după ce o cisternă a intrat în coliziune cu un microbuz pe DN 15A. Accidentul a avut loc marți seara în localitatea bistrițeană Teaca.

Potrivit polițiștilor, cauza coliziunii dintre cisternă și microbuz ar fi neadaptarea vitezei. Astfel, șoferul microbuzului, un bărbat de 30 ani din Argeș, se îndrepta spre Bistrița, însă nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu cisterna înmatriculată în Ucraina.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, în urma coliziunii, au suferit răni șoferul microbuzului și un pasager în vârstă de 23 ani, însă viața lor nu este pusă în pericol, accidentul fiind încadrat ca unul ușor, informează someseanul.ro. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În urma accidentului, traficul pe DN 15A a fost afectat, desfășurându-se cu dificultate, pe un sens de mers.

Citește și...