Peste o sută de oameni protestează, miercuri seara, pentru a 23-a zi consecutiv, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Protestele au fost generate de ordonanţa privind modificarea codurilor penale, abrogată între timp.
Manifestanţii flutură steaguri tricolore, fluieră, suflă în vuvuzele şi scandează:”Zi de zi aici vom fi”, Hoţii”, “PSD, ciuma roşie”, “Demisia”,”DNA să vină să vă ia”.
Circulaţia se desfăşoară normal în zonă.
Numărul record de manifestanţi în Piaţa Victoriei a fost atins în 5 februarie, când peste 280.000 de oameni au protestat chiar în ziua în care Guvernul a abrogat Ordonanţa de Urgenţă privind modificarea codurilor penale.
(News.ro)