Un șofer a fost prins conducând cu viteză excesivă de 4 ori într-o zi

Vocea.biz / 19.02.2017
Un șofer a fost prins conducând cu viteză excesivă de 4 ori într-o zi

Un șofer a reușit să încalce de patru ori limita de viteză în aceiași zi, sâmbătă, acesta fiind prins de Poliția Rutieră și amendat cu 1.305 lei. Bărbatul a fost prins pe DN2, în judeţul Neamţ.

“La data de 18 februarie, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au depistat un bărbat, de 43 de ani, din localitatea Dorohoi, judeţul Botoşani, care conducea cu viteză excesivă. Astfel, acesta a fost înregistrat de aparatul radar, pe D.N. 2, în judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 126 km/h, în localitatea Horia, cu 126 km/h, în afara localităţii Horia, cu 215 km/h, în afara localităţii Secuienii Noi şi cu viteza de 130 km/h, în localitatea Secuienii Noi”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Șoferul a fost sancţionat contravenţional, pentru fiecare abatere în parte cu amendă în valoare de câte 1.305 lei. Ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, la fiecare abatere, pentru 90 de zile, mai notează Poliția Română.

Citește și...