Gafă impardonabilă. Autoritățile au uitat de drapelul României la deschiderea unui punct de frontieră

Ciprian Fabian / 18.02.2017
Gafă impardonabilă. Autoritățile au uitat de drapelul României la deschiderea unui punct de frontieră

Un nou punct de frontieră dintre România şi Ungaria a fost deschis sâmbătă pe raza judeţului Satu Mare, în satul Bercu. Festivitățile organizate cu prilejul acestui eveniment au fost umbrite de o gafă impordonabilă a autorităților: au uitat să aducă și drapelul României!

Deși au fost implicate trei instituții, Instituția Prefectului Satu Mare, Poliția de Frontieră și Primăria Lazuri, nimeni nu s-a gândit că la un punct de trecere al frontierei trebuie arborat și steagul României. Cume ra și firesc, partea maghiară a venit cu drapelul Ungariei, care a fost arborat la noul PCTFP.

Prefectul Radu Bud a declarat pentru PresaSM.ro că a atras atenția primarului comunei Lazuri, Ștefan Lengyel, asupra acestei gafe. Edilul a dat dispoziție să fie adus un steag, dar ceremonia s-a încheiat între timp.

În schimb, prefectul Bud a ținut să sublinieze că Imnul de Stat al României a fost intonat, dar a reamintit că au fost și alte lipsuri, printre care anumite borne de demarcație a frontierei de stat pe partea română. Prefectul Bud i-a dat dispoziție primarului Ștefan Lengyel să rezolve cât mai rapid aceste neajunsuri.

Citește și...