Aproximativ 6.000 de persoane au participat sâmbătă după-amiaza, la un miting de susținere a Guvernului Grindeanu în Piteşti. Evenimentul a fost organizat, potrivit presei locale, de primarii PSD din judeţ. După două ore de protest pașnic, manifestanții s-au prins în Hora Unirii și au plecat spre casele lor.
Startul mitingului s-a dat la ora 17.00 în Piaţa Vasile Milea, unde s-au strâns manifestanţi veniţi din toate colţurile judeţului. Ei au scandat “Unitate”, “România e PSD” şi “Jos Iohannis”. De asemenea, organizatorii au adus şi un sistem de sonorizare, cu boxe din care s-a auzit muzică populară.
Participanţii la protest au pancarte cu mesajele “România roşie”, “România e PSD”, “Votul meu din 11 decembrie contează”, “Împreună pentru România”, “Informare, nu manipulare” şi “Susţin Guvernul Grindeanu”.
Manifestanţii au spus că vor ca România să fie unită şi nu dezbinată şi şi-au arătat în mod paşnic susţinerea faţă de Guvernul Grindeanu.
După aproape două ore, oamenii s-au îndreptat spre case. Protestul a fost unul paşnic, care s-a închiat cu participanţii la manifestaţie prinşi în Hora Unirii.
Mitingul a fost autorizat de Primăria Piteşti, care miercuri şi-a dat acordul pe solicitarea înaintată de PSD Piteşti în numele filialei Argeş a partidului.