Gabriel Leş: Am decis creşterea prezenţei maritime NATO în Marea Neagră

Ciprian Fabian / 16.02.2017
Gabriel Leş: Am decis creşterea prezenţei maritime NATO în Marea Neagră

Marea Neagră ar putea redevenii ”cel mai bun vecin al României”. Ministrul Apărării, Gabriel Leş, aflat la reuniunea Alianţei Atlanticului de Nord de la Bruxelles, a anunţat că s-a decis creşterea prezenţei maritime a NATO în Marea Neagră.

”O decizie importantă pentru România, luată astăzi la Bruxelles, care confirmă rolul strategic al Mării Negre, ca parte a securităţii şi stabilităţii euro-atlantice, precum și solidaritatea Alianței față de România și statele din regiune”, a spus Gabriel Leș.

Toate aceste acțiuni sunt conforme prevederilor Convenției de la Montreux şi au caracter defensiv. Gabriel Leș a precizat că ţara noastră şi-a reconfirmat prezenţa avansată din nord-est, cu o companie, la grupul de luptă dislocat de SUA în Polonia.

”Am agreat, împreună cu aliaţii, creșterea prezenței maritime NATO în Marea Neagră. Ea se va concretiza prin exerciții și activități de instruire la care vor participa forțele navale permanente ale NATO, alături de statele aliate riverane. NATO va asigura coordonarea acestor activități, ceea ce va permite o supraveghere sporită a situației din regiune și va asigura coerența și convergența dintre activitățile NATO în Marea Neagră și activitățile maritime ale Alianței în ansamblu”, a mai spus ministrul Apărării.

Citește și...